Curtea Constituțională a validat primul tur al alegerilor prezidențiale!

0
87
CCR a motivat deja hotărârea de anulare a alegerilor.
CCR a motivat deja hotărârea de anulare a alegerilor.

Cristian Terheș a solicitat anularea rezultatelor din primul tur de scrutin, ceea ce a dus la decizia de joi, 28 noiembrie, a judecătorilor CCR, care au dispus reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot care cuprind voturile deja valabil exprimate și cele nule. Procesul a început vineri, 29 noiembrie, în o bună parte din județe, însă BEC a declarat că renumărarea nu va putea fi încheiată până la ora 14:00 în aceeași zi. Totuși, renumărarea continuă și în aceste momente.

Curtea Constituțională (CCR), în cadrul examenului de constituționalitate privind respectarea prevederilor pentru alegerea președintelui României, precum și în respectul votului popular, judecătorii au hotărât cu unanimitate de voturi respingerea ca neîntemeiată a contestației lui Cristian Vasile Terheș și a hotărât în unanimitate:

  1. Confirmarea și validarea rezultatului pentru funcția de președinte al României din primul tur de scrutin din 24 noiembrie
  2. Organizarea celui de-al doilea tur de scrutin duminică, 8 decembrie 2024, la care vor participa domnul Călin Georgescu și doamna Elena-Valerica Lasconi.

Views: 79

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.