Dan Vîlceanu anunță prima discuție pe modificarea PNRR: O echipă a Comisiei Europene a venit la București

0
121
Dan Vîlceanu anunță prima discuție pe modificarea PNRR: O echipă a Comisiei Europene a venit la București
Dan Vîlceanu anunță prima discuție pe modificarea PNRR: O echipă a Comisiei Europene a venit la București

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat, miercuri, că o echipă a Comisiei Europene a venit la Minister, unde au fost invitați toți coordonatorii de reformă, iar după o discuție între Ministerul Sănătății și Comisie ar putea să fie finanțate mai multe spitale.

Întrebat, într-o conferință de presă, dacă există o dispută în coaliția de guvernare pe tema banilor care ar trebui să vină din PNRR alocați pentru Ministerul Sănătății, după ce Ministerul Sănătății a modificat lista cu cele 49 de spitale care urmează să fie modernizate din banii din Planul Național de Redresare și Reziliență, ministrul Dan Vîlceanu a spus că nu există o altă listă, dar există discuții pentru adăugarea altor spitale pe lista celor 49.

„Nu există niciun fel disensiune în coaliție legat de spitale. În această perioadă, Ministerul Sănătății are ca sarcină în PNRR să elaboreze criteriile de selecție a spitalelor care vor fi finanțate prin pndl din această listă de 49. O discuție cu Comisia a avut loc acum când o echipă a Comisiei a venit la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și au fost invitați toți coordonatorii de reformă.

Știu că unul dintre subiecte a fost legat de posibilitatea adăugării pe această listă de 49 de spitale a unor alte unități medicale și este o discuție pe care o are Ministerul Sănătății cu Comisia”, a spus Vîlceanu. Acesta a precizat că nu a primit o altă listă de spitale și nici nu s-a făcut o altă listă. „Este o discuție cu Comisia să vedem dacă este posibilitatea suplimentării acelei liste”, a mai spus ministrul.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.