Daniel Gheba a dezvăluit într-o conferință de presă că noua sală de sport din Drobeta-Turnu Severin va fi construită de nașul interlopului Fardin Amet.

0
639

Daniel Gheba, deputat de Dolj și membru AUR, a dezvăluit, vineri, într-o conferință de presă că noua sală de sport din Drobeta-Turnu Severin va fi construită de nașul interlopului Fardin Amet.

„Coaliția hoților au decis ca sala de sport din Severin să fie construită de nașul interlopului Fardin Amet, cel despre care presa a speculat că este chiar vărul temutului Emi Pian ucis în urmă cu trei ani într-o răfuială mafiotă din București. Decizia a venit pentru că Silviu Mototolea este secretarul general adjunct al PNL București. El este și nepotul social democratului Marin Mototolea, fost primar PSD în Valea Dragului. Declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate, suspect într-un dosar de fals, Marin Mototolea are o influență incontestabilă în cadrul PSD”, a punctat Daniel Gheba.

„În acest moment DNA anchetează felul în care Nicolae Bădălău acorda mai multe contracte prin intermediul Companiei Naționale de Investiții primarilor care lucrau cu firmele familiei sale.În acest context mi-a atras atenția faptul că firma lui Silviu Mototolea a câștigat într-un an și jumătate patru contracte mari de la Compania Națională de Investiții. 20 de milioane de lei fără TVA încasează Mototolea liberalul de la stat pentru a construi trei baze sportive și un cămin cultural. În Drobeta Turnul – Severin, firma nașului lui Fardin Amet trebuie să facă o bază de sport. Contractul a fost semnat pe 30 decembrie 2021. Vreau să mă asigur că acest contract nu face parte dintr-o înțelegere ocultă dintre PNL și PSD pentru a-și finanța campania electorală. În acest sens luni voi adresa o interpelare Ministrului Dezvoltării pentru a vedea care este situația tuturor contractelor care s-au semnat pe filiera PNL – PSD și pentru a mă asigura că, dacă este posibil, severinenii chiar se vor bucura de o bază sportivă. Voi monitoriza cu atenție lucrările, în cazul în care acestea chiar vor începe. Nu vreau ca speranțele oamenilor să fie înșelate în jocurile politico-interlope ale coaliției care guvernează România în momentul de față”, a declarat Daniel Gheba, deputat de Dolj și membru AUR.

AUR are și un program de guvernare, dar și mai mulți politicieni recliclați de la alte formațiuni. Între noii vectori de imagine ai partidului AUR: actorii Mugur Mihăescu și Mircea Diaconu, Norica Nicolai, Gheorghe Piperea și Petrișor Peiu. Aceștia au fost prezenți și au vorbit la lansarea programului de guvernare al AUR, iar în perioada următoare vor pleca prin țară pentru a face cunoscută oferta politică a formațiunii.

Sursa Lumea Politica

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.