Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat la Camera de Comerț și Industrie a României, programul de guvernare al partidului. În urma prezentării publice a documentului intitulat „Reconstruim România – Programul de guvernare AUR în 15 puncte”, acesta va fi pus în dezbatere publică și va fi discutat cu specialiști și parteneri sociali în toate reședințele de județ, precum și în comunitățile de români din diaspora. Documentul rezultat va reprezenta voința și propunerile sau soluțiile identificate alături de specialiști și de români pe durata dezbaterilor.
La evenimentul de lansare a programului de guvernare AUR au participat reprezentanți ai mediului de afaceri din România, specialiști și reprezentanți ai societății civile.
Cuvântul de deschidere a evenimentului a aparținut domnului deputat George Simion, președintele AUR, cel care a făcut o scurtă radiografie a stării națiunii în acest moment. „Nu mai vreau să vorbim astăzi despre această etapă neagră prin care țara noastră a trecut. Suntem în realitatea politică de dinainte de 2024. Suntem principala forță de opoziție și v-am invitat azi aici pentru a vă împărtăși viziunea noastră. La fel cum s-a întâmplat și în Italia și în alte state, o forță suveranistă poate câștiga următoarele alegeri. Dacă actuala coaliție și actualele partide care ne conduc de 33 de ani nu pot și nu vor să îmbunătățească viața românilor, noi credem cu tărie că se poate. Altfel, nu am mai fi aici. Am ridicat de la zero un partid care astăzi este numărul 2 în preferințele românilor. Am arătat că putem protesta, am arătat că putem face opoziție. Astăzi suntem pregătiți să facem următorul pas”, a spus președintele AUR.
Prim-vicepreședintele AUR, domnul Marius Lulea, a declarat în discursul intitulat „Premiem munca!” faptul că „în anul 2024, AUR trebuie să vină la guvernare și trebuie să vină la guvernare numai în alianță cu românii”. „AUR propune și vom face o simplificare a fiscalității. Trebuie să rămână mai mulți bani la dispoziția firmelor românești și a salariaților români. Pentru firmele mici cu o cifră de afaceri până în 5 milioane de euro, AUR propune un impozit simplificat de 2% din cifra de afaceri. (…) Pentru cei care nu sunt corecți cu poporul român și care nu își declară profiturile în România se va institui o taxă de 1% din cifra de afaceri. (…) Va trebui statul să creeze bănci pentru agricultură, Banca Agricolă, Banca pentru Dezvoltare, care să ajute companiile și administrațiile publice și o Bancă Românească pentru Locuințe și Consolidare. Este nevoie ca românii să se crediteze la fel cum se creditează și ceilalți europeni la dobânzi corecte.
Și nu trebuie să uităm de românii care sunt dincolo de granițele țării, pentru că avem o Românie dincolo de România și trebuie să îi ajutăm pe acei români să își dezvolte afaceri, chiar și acolo unde se află azi, dacă își doresc acest lucru. Tocmai de aceea, AUR își propune să extindă sistemul bancar din România prin băncile pe care statul le deține, CEC Bank, dincolo de granițele României și nu trebuie să existe oraș important din Europa unde se află români, unde să nu avem o sucursală a unei bănci românești, bancă ce să asigure funcționarea afacerilor acestor români și dezvoltarea unei rețele de magazine și depozite cu produse românești”, a spus domnul Marius Lulea.
„Alături de colegii mei de la AUR, societatea civilă și profesioniști din domeniile economic și juridic, am participat la lansarea programului de guvernare “Reconstruim România”.
Agricultură, administrație publică locală, industrie, sănătate, educație sunt punctele prin care România poate să redevină o putere zonală.
Programul va fi dezbătut în spațiul public, invitând celelalte partide să își facă publice programele pentru a iniția o dezbatere pe aceste documente.”, a scris Daniel Gheba pe reteaua de socializare.
Views: 0