Daniel Gheba : Din păcate, Dorel, nu a reușit să ocolească nici comuna Șimnicu de Sus.

0
435
Daniel Gheba : Unde este echitatea socială în Guvernul României?
Daniel Gheba : Unde este echitatea socială în Guvernul României?

Daniel Gheba a semnalat Compania de Apa Oltenia si Inspectoratul Județean în Construcții Dolj pentru a sista lucrările și pentru a verifica ceea ce a efectuat până acum firma BUGARU TRANS SRL.
Este vorba despre spargerea conductei și la inundarea a 3 proprietăți din zona Albești și chiar a UAT Șimnicu de Sus.

„Din păcate, Dorel, nu a reușit să ocolească nici comuna Șimnicu de Sus. În urma lucrărilor de extindere a rețelei de apă și canalizare Compania de Apă Oltenia a oferit contractul firmei BUGARU TRANS SRL. Aceasta a început să efectueze lucrările respective în buna tradiție a habarnismului de care dau dovadă foarte multe firme de construcții.
Mai pe scurt, nu au respectat detaliile proiectului, rezultatul fiind degradarea infrastructurii rutiere, dar și a rețelei de apă existente.
Am fost sesizat de către cetățeni că în noaptea de 12.01 2023 s-a prăbușit o porțiune din teren, ceea ce a condus la spargerea conductei și la inundarea a 3 proprietăți din zona Albești și chiar a UAT Șimnicu de Sus.
În urma acestor aspecte, am inițiat 2 sesizări către Compania de Apă Oltenia și către Inspectoratul Județean în Construcții Dolj pentru a sista lucrările și pentru a verifica ceea ce a efectuat până acum firma BUGARU TRANS SRL.”,a scris Daniel Gheba pe reteaua de socializare.

Views: 1

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.