Daniel Gheba impreuna cu Narcis Ciobotariu si Valentin Mitrică au avut o intalnire în localitatea Șimnicu de Sus cu fermierii din Șimnicu de Sus, Melinești, Murgași si Goiești.
Daniel Gheba a reusit sa puna la masa o parte din cei mai buni fermieri din zona care au adus in discutie o serie de probleme cu care se confrunta .
Pe langa fermieri, la intalnire a participat si Ciobanita Stefan, director MEFIM AGRO, unul dintre cei mai buni poducatori de seminte.
„Mulțumesc fermierilor din Șimnicu de Sus, Melinești, Murgași, Goiești, pentru că au binevoit să participe astăzi la o întâlnire urmată de o dezbatere referitoare la accesarea și rentabilitatea fondurilor europene.
Mi-au fost aduse la cunoștință de către aceștia o serie de probleme cu care se confruntă, probleme multiple care îngreunează procesul de producție agricolă. Astfel, un impas major este lipsa de informații corecte și adecvate pe care unii consultanți se pare că le omit, dar care se reflectă mai târziu în proiectele fermierilor.
Întârzierea banilor îi determină pe mulți agricultori să acceseze credite bancare cu dobânzi mari, dorința lor fiind aceea de-a se simplifica politica creditării.
Un alt neajuns este reprezentat de lipsa panourilor fotovoltaice cu conectare la instalația de pompe de căldură.
Un fapt deosebit de periculos este discriminarea fermelor private în privința cercetării prin nealocarea de fonduri publice. După cum bine știm cercetarea agricolă modernă se bazează pe studii private.
Nu în ultimul rând lipsa materialului săditor aclimatizat și a spațiilor comerciale destinate comercializării produselor locale în zonele aferente sunt alte probleme. Un model de bune practici în această zonă o poate reprezenta propunerea consilierilor locali USR din Șimnicu de Sus de-a înființa o piață agroalimentară bazată pe produse locale.
Întâlnirea a fost o reușită și se încadrează în profilul și ciclul dezbaterilor pe fonduri europene și pe oportunitățile privind accesabilitatea banilor de la Bruxelles. Astfel de dialoguri continuă seria inaugurată de mine de întâlniri la “ firul ierbii” cu antreprenorii agricoli.” a scris Daniel Gheba pe pagina de socializare.
„Astăzi am exersat un schimb de opinii/dezbatere cu fermierii din zona Șimnic, dezbatere ce se va materializa în viitorul apropiat într-o mai bună organizare a activității comerciale a producătorilor din zonă. Este o plăcere să poți ajuta oamenii care muncesc cu adevărat, să participi la dezbateri cu oameni care pun suflet în activitatea lor și care au nevoie de suport pentru a putea dezvolta un bussines integrat. Dezbaterile vor continua și aștept cu nerăbdare următoarea întâlnire!” a scris Narcis Ciobotariu.
Valentin Mitrică a raspuns la o parte din intrebarile adresate de fermieri si a venit cu o serie de proiecte care ar putea sa fie implementate . Este prima intalnire si cu siguranta va urma o colaborare intre cei toti prezenti.
Views: 1