Daniel Gheba incheie mandatul de deputat cu un succes pentru agricultura romaneasca. Legea arendei a fost adoptata cu amendamentul propus de catre deputatul doljean. Principala modificare adusă de această lege vizează perioada minimă a contractelor de arendă, care va fi de 7 ani, oferind fermierilor stabilitate și predictibilitate pentru investițiile pe termen lung.
„În ultima ședință de plen, în calitate de deputat, am votat cu responsabilitate Legea arendei, un proiect esențial pentru viitorul fermierilor din România.
Principala modificare adusă de această lege vizează perioada minimă a contractelor de arendă, care va fi de 7 ani, oferind fermierilor stabilitate și predictibilitate pentru investițiile pe termen lung. Multe dintre proiectele realizate pe fonduri europene cer această garanție, iar Legea arendei va permite realizarea investițiilor necesare pentru modernizarea agriculturii noastre.
În plus, o altă prevedere importantă este legată de schimburile de terenuri între arendași, care facilitează comasarea terenurilor agricole. Aceasta va permite fermierilor să lucreze terenul mai eficient, reducând risipa de resurse și crescând productivitatea.
Adoptarea acestei legi reprezintă un pas important pentru dezvoltarea agriculturii românești, oferind mai multă încredere, predictibilitate și sprijin pentru cei care contribuie la hrănirea țării și la creșterea economică.
🌱 Agricultura din România este un domeniu de care sunt profund interesat, considerând că fermierii noștri merită tot sprijinul posibil pentru a-și dezvolta afacerile și a-și crește productivitatea. Acești oameni muncesc zi de zi pentru a ne pune pe masă produse de calitate și pentru a susține economia națională.
În calitate de membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, am susținut proiecte care aduc beneficii concrete agricultorilor și comunităților rurale.”, a scris Daniel Gheba pe reteaua de socializare.
Views: 67