De ce a STAT Klaus Iohannis la Masa Tacerii?

0
743
iohannis
De ce a STAT Klaus Iohannis la Masa Tacerii

Klaus Iohannis a stârnit reacții dure din partea politicienilor, după ce a fost surprins stând pe unul dintre scaunele celebrei opere a lui Constantin Brâncuși, Masa Tăcerii. Primăria din Târgu-Jiu, oraș în mijlocul căruia se poate găsi sculptura, i-a luat apărarea președintelui Iohannis într-un comunicat de presă.

“Orice persoană care se aşează, cu bune intenţii, fără să afecteze în vreun fel piesele componente ale Mesei Tăcerii, ori cele de pe Aleea Scaunelor, cu scopul de a se fotografia şi fără unul vădit de distrugere, nu se află într-o situaţie de încălcarea a legii. Menţionăm că Primăria Municipiului Targu-Jiu, în calitatea sa de proprietar, este preocupată constant de protejarea operelor componente ale Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, căutând soluţii tehnice care să amelioreze atât factorii de mediu, cât şi cei antropici. Respectând dorinţa marelui nostru sculptor care spunea că: «Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut dar toata lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii…», nu facem altceva decât să rămânem un factor de echilibru între toţi cei care vizitează operele brâncuşiene amplasate în cele două parcuri ale oraşului, păstrând, în acelaşi timp, o profundă şi vie recunoştinţă faţă de întreaga moştenire brâncuşiană”, se arată în comunicatul remis de Primăria orașului Targu-Jiu.

Klaus Iohannis a starnit multe comentarii si chiar multe dispute pe facebook devenind chiar virala poza cu Klaus Iohannis la Masa Tacerii .

Prima persoana care a sarit la Klaus Iohannis a fost Lia Olguta Vasilescu  care duce o lupta de la distanta cu Presedintele Romaniei si cu liderii PNL avand in vedere ca doamna Vasilescu candideaza la Alegerile Parlamentare din 11 Decembrie .

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.