Invitatul nostru de astăzi este Bogdan Uță, unul dintre cei mai apreciați clarinetiști și saxofoniști ai generației sale, cu o carieră artistică ce se întinde pe mai bine de două decenii, atât pe scenele din România, cât și pe cele internaționale.
Născut la Craiova, Bogdan Uță a absolvit Facultatea de Muzică a Universității Transilvania din Brașov, unde și-a desăvârșit pregătirea la clasa maestrului Dan Avramovici (solo clarinet, Filarmonica “George Enescu”) În 2009 a absolvit Master-ul în cadrul “Lebanese National Higher Conservatory of Music” – Beirut. De-a lungul formării sale artistice, a participat la cursuri de măiestrie susținute de personalități marcante ale artei interpretative europene și a obținut numeroase premii la competiții naționale și internaționale.
În anul 2000 a fondat Trio “Concento”, ansamblu cameral cu care a câștigat Marele Premiu „Anatol Vieru” la Concursul Internațional de Interpretare Camerală Aperto. Parcursul său profesional include colaborări și apariții în orchestre și ansambluri prestigioase din România, Italia, Germania, Franța, Mexic și Liban, unde a activat atât ca instrumentist – clarinet/saxofon principal, cât și ca solist.
Din 2001 este solist instrumentist al partidei de clarinet în cadrul Filarmonicii Oltenia din Craiova, instituție alături de care a susținut numeroase concerte și proiecte artistice. În paralel, între anii 2001-2008 a desfășurat o importantă activitate pedagogică, formând noi generații de muzicieni în cadrul Liceului de Arte „Marin Sorescu”, și, totodată profesor asociat (clasele de clarinet, saxofon, muzică de cameră) la Departamentul de Arte al Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova.
Între anii 2018-2023 a fost Președinte și membru fondator al Asociației “Centrul Cultural Craiova”.
Ca solist, a concertat pe scene importante din țară și din străinătate, de la Veneția și Madrid până la Beirut, iar de-a lungul carierei a colaborat cu dirijori și muzicieni de renume internațional.
La începutul anului 2026, pentru un interimat de trei luni, a ocupat funcția de Director Artistic al Filarmonicii Oltenia.
În paralel cu muzica clasică, Bogdan Uță este cunoscut pe plan local și în calitate de saxofonist (Caffe Concert & Jazz), fiind și liderul formației “Casual Band”, alături de care desfășoară o bogată activitate muzicală. În 2015 a mers până în semifinale la concursul “Românii au talent”.
Astăzi, îl avem alături pentru a descoperi povestea din spatele unei cariere construite prin talent, disciplină și pasiune pentru muzică.
1. În muzică, ca și în viață, există momente în care partitura pare deja scrisă și altele în care improvizația devine singura cale înainte. Când ați simțit că destinul dumneavoastră este legat definitiv de clarinet?
Dat fiind faptul că tatăl meu a fost un saxofonist desăvârșit (muzica jazz și nu numai), iar mama mea a făcut parte din Corul Filarmonicii Oltenia și din Corul Direcției Regionale CFR Craiova, totul a venit de la sine.
2. Drumul de la Craiova la scenele internaționale seamănă cu o simfonie alcătuită din sute de repetiții nevăzute de public. Care au fost notele cele mai dificile ale acestei partituri personale?
În occident, nivelul este foarte ridicat. Pentru a ocupa postul de prim clarinetist în cadrul Filarmonicii din Beirut, am participat la o audiție al cărei rezultat mi-a venit după 2 ani, fiindcă era o ‘listă de așteptare’ lungă, din care făceau parte multi concurenți. Când ești plecat în străinătate, cea mai dificilă “notă” a partiturii personale, este dorul de acasă.
3. Se spune că un instrument ajunge să vorbească limba sufletului celui care îl stăpânește. Ce spune clarinetul despre Bogdan Uță atunci când cuvintele nu mai sunt suficiente?
Tatăl meu mereu spunea: “instrumentul trebuie sa facă parte din tine”. Cu timpul, l-am înțeles. Drumul de la ce exprimi până la public, trebuie să fie emoție, o multitudine de stări pe care, dacă tu ca artist nu le simți, nu se transmit mai departe!
“Când cuvintele nu mai sunt suficiente” îmi caut sursa de inspirație. Ascult mereu, cu mult drag, marii artiști.
4. Într-o lume care aleargă după rezultate rapide, cariera dumneavoastră pare construită cărămidă cu cărămidă, concert cu concert. Care sunt sacrificiile care nu apar niciodată în aplauzele de la final?
Dincolo de ce se aude, sunt sute/mii de ore de studiu. Arta cere sacrificii. În viața unui artist de performanță se întâmplă multe. Deși pare haos la multi și lasă impresia ca fac rabat la multe, când vine vorba de organizare, pentru mulți devine un punct de referință. În cazul meu, în funcție de reprezentația și genul muzical pe care urmează să le am, îmi analizez cu atenție partea profesională și studiez acolo unde este nevoie.
5. Marile scene ale lumii au luminile lor, dar și umbrele lor. A existat vreun moment în care succesul v-a pus întrebări mai grele decât eșecul?
Să demonstrezi că poți și că ești bun, este mai puțin dificil decât sa te menții pe termen lung. Odată create niște așteptări, trebuiesc demonstrate de fiecare dată . Niciodată nu te oprești din a asculta și a studia. Mereu este loc de mai bine! Două momente din cariera mea m-au copleșit de bucurie și de emoții: recitalul meu susținut în 2003 la Auditoriul Național din Madrid, în prezența a 3000 spectatori, și semifinala de la “Românii au talent” din 2015, de la ProTV. În astfel de conjuncturi trebuie să dai tot. Iar la final, când constați că totul a ieșit chiar peste așteptări, bucurie mai mare nu este.
6. De peste două decenii sunteți atât artist, cât și profesor, pendulând între scena de concert și sala de clasă. În ce măsură vă regăsiți propriul trecut în ochii elevilor pe care îi formați și cum percep tinerii muzica în ziua de astăzi?
Am predat între anii 2001-2008, apoi la Centrul Cultural Craiova, în perioada 2018-2023. Cu majoritatea elevilor mei am avut o relație profesională deosebită. Mă pot lăuda cu faptul că toți absolvenții mei de liceu au luat cu brio printre primii la Conservator. Unul dintre ei a ales să meargă și mai departe, și a ales să studieze la Conservatorul din Lausanne. Am primit laude pe atunci, spunându-i-se că “direcția muzicală” pe care a primit-o, a fost una bună. În prezent, nu mai predau. Singurul “elev” de care mă ocup este fiul meu, Ștefan-Bogdan UȚĂ, un tânăr pasionat de muzică și chitară. Îl Integrez puțin câte puțin în proiectele mele muzicale din Casual Band, trupa cu care a crescut și din care și-a dorit de mic sa facă parte. Am avut deja câteva apariții importante la TVR și la diverse evenimente culturale.
7. Fiecare muzician poartă cu el o colecție invizibilă de întâlniri care îi schimbă parcursul. Care este omul sau întâlnirea care a rescris, poate fără să știe, o pagină importantă din povestea dumneavoastră?
Principala persoană care mi-a dat direcție profesională și m-a inspirat a fost profesorul și prietenul meu, maestrul Dan Avramovici. Următoarea persoană este dirijorul Ilarion-Ionescu, din Galați, pe care l-am avut ca profesor de muzică de cameră și de orchestră la Conservatorul de Muzică din Brașov. Este o persoană carismatică, pentru mine, un geniu muzical de la care am învățat enorm.
8. Într-o orchestră, fiecare instrument își găsește locul într-un dialog mai mare decât el însuși. Cum ați învățat echilibrul dintre dorința de a străluci ca solist și responsabilitatea de a servi întregul ansamblu?
Da, o întrebare bună! Îndeplinesc funcția de solist instrumentist în orchestra Filarmonicii Oltenia, încă din 2001. Înainte de asta, am fost membru în orchestra Operei Brașov în perioada 1996-2001. Abilitățile mele de solist m-au ajutat să cânt cu ușurință în orchestră părțile de solo din cadrul lucrărilor simfonice. Iar în completarea întrebării, argumentez și cu un alt aspect: muzica clasică versus muzica jazz/pop. Dacă în muzica clasică interpretarea trebuie să respecte semnele de punctuație din partitură și să fie de fiecare dată la fel, în muzica jazz, două improvizații pe aceeași temă trebuie mereu diferite!
9. Publicul vede performanța finală, însă rareori vede îndoiala, teama sau vulnerabilitatea din culise. Ce dialog purtați cu dumneavoastră în minutele dinaintea unui concert important?
Pentru fiecare concert există emoții diferite. Însă sunt creative. Tot timpul îmi place să glumesc și să am o “stare de bine” înainte de concerte. Dialogurile sunt mereu pozitive, însă, câteodată prefer și liniștea.
10. În marea partitură a vieții dumneavoastră artistice, în ce mișcare credeți că vă aflați astăzi: în expoziția care anunță noi teme, în dezvoltarea care le aprofundează sau în coda care le transformă în moștenire?
Clar, mă aflu în plină dezvoltare. Intenționez ca la finele acestui an să cânt un concert în calitate de solist la Filarmonica Oltenia, prin care să marchez cei 25 ani de activitate profesională, în cadrul instituției.
De-a lungul oricărui dialog există întrebări care se rostesc și altele care rămân suspendate undeva între gând și cuvânt. Privind în urmă la această conversație, există o anumită întrebare pe care ați fi dorit să v-o adresez și care, poate, nu și-a găsit locul în interviul nostru? Dacă da, care ar fi aceea, și, totodată, care ar fi răspunsul dumneavoastră?
O întrebare la care mi-ar fi plăcut sa răspund, este: unde situați cultura din Craiova? Ce credeți ca poate fi făcut pentru a îmbunătăți-o, dacă este cazul.
Răspunsul meu ar fi: Craiova este un oraș cultural, fără niciun dubiu. Avem: Filarmonica „Oltenia”, Opera Română Craiova, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Școala Populară de Arte și Meserii „Cornetti”, Ansamblul Folcloric “Maria Tănase”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, Muzeul de Artă, etc. – O multitudine de posibilități pentru artiști, actori și turiști.
Aș insista pe partea educațională, și aici fac referire la domeniul meu profesional. Mă raportez la orașele cu tradiție pe care le-am vizitat (București, Iași, Cluj, Brașov, și în străinătate: Italia, Franța, Spania) și unde am constatat că “baza” viitorului în muzică stă în mâna profesorilor, în îndrumarea și în direcția pe care o dau ei. Elevii trebuie să aibă în spate preocuparea părinților, mijloacele necesare și profesorul potrivit. Să fie îndrumați în a vizita instituțiile de cultură și să participe la evenimentele acestora. Asta se întâmpla în generația mea. Spun toate astea, fiindcă, din păcate, puțini elevi/studenți, chiar și profesori de muzică sunt prezenți în sala de concerte/spectacole.
Views: 1633
