
Festivalul Mondial de Poezie ”Mihai Eminescu” a ajuns la ediția a XII-a. Prima zi a inceput la Muzeul de Arta unde Maestrul Dan Bozgan a destins atmosfera cu un superb program muzical.
Cei 40 de poeti au mers apoi la Liceul Voltaire unde au fost intampinati cu paine si sare de catre o parte din elevi si doamna director al Liceului ”Voltaire”, prof. dr. Dorina-Loredana Popi..
Cei prezenti au avut ocazia sa viziteze Liceul Voltaire iar la finalul turului au inceput recitaluri poetice ale unor nume de referință ale literaturii din Asia, Africa, America de Sud, S.U.A., Europa, ajunse repere esențiale ale culturii lumii, precum Dinos Koubatis, Cinzia Demi, Claudio Rodriguez Fer, Daniela Andonovska-Trajkovska, Cruz-Villalobos, Guillermo Eduardo Pilía, Carmen Bulzan, William Wolak.

„Recitalul poetic internațional, prilejuit de a 12 a ediție a Festivalul mondial de poezie,, Mihai Eminescu” a adus împreună poeți consacrați, profesori şi ,, poètes en herbe”, liceeni care şi-au petrecut prima zi de vacanță la şcoală.
A fost un regal de momente poetice, schimburi de idei între generații şi omagii aduse creatorilor prin recitalul pregătit de elevi.
Despre uitare, într-o lume încremenită, fără Dumnezeu, despre omul digitalizat, rătăcind în căutarea sinelui dar şi despre lumina speranței, consolarea prin frumusețea artei, despre Brâncuşi universal.
Momente de reflecție încheiate într-o notă de optimism: mai avem timp să ne reconfigurăm lumile prin cultură, artă şi educație.
Mulțumim domnului profesor universitar, Ion Deaconescu, preşedinte al Academiei Internaționale ,, Mihai Eminescu”.
Nous remercions Dinos Koubatis, Cinzia Demi, Clzudio Rodriguez Fer, Daniela Andonovska, Luiz Cruz Villabolos, Guillermo Eduardo Pilia, Carmen Bulzan, William Wolak pour les précieux moments poétiques qu’ils ont partagés avec nous!”, a declarat doamna director al Liceului ”Voltaire”, prof. dr. Dorina-Loredana Popi..


Views: 0