Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj a publicat documentele tehnice ale cadastrului pentru cele aproape 10.000 de proprietăți din comuna Rast. Proprietarii imobilelor din această unitate administrativ–teritorială (UAT) au la dispoziție 60 de zile calendaristice pentru a depune contestații sau cereri de rectificare. Lucrările de cadastru general se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) și sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.
Rezultatele lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor din comuna Rast sunt afișate la sediul Primăriei comunei Rast, dar și pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Proprietarii celor 9.888 de imobile, care însumează 8.156 de hectare, pot depune contestații sau cereri de rectificare până la data de 5 martie 2023.
„În Rast, lucrările de cadastru general au început în anul 2021, fiind a opta comună cadastrată din bani europeni, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2021. Până în prezent, OCPI Dolj a înregistrat în evidențele de cadastru și carte funciară peste 336.591 de imobile, gratuit pentru cetățeni. În total, 31 de comune din județul Dolj sunt incluse pe lista celor 660 de UAT-uri din mediul rural, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile prin POR.”, a precizat directorul OCPI Dolj Alin Victor DUMITRESCU.
În prezent, din totalul de 111 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Dolj, au fost cadastrate în proporție de sută la sută șapte UAT-uri (Drănic, Mischii, Goicea, Coțofenii din Dos, Brădești, Pielești, Dioști), iar în alte 99 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.
Views: 8