Doi şoferi craioveni băuţi, fugiţi din faţa poliţiştilor, prinşi ulterior.

0
1123

Aseară , poliţiştii de la Rutieră, din Craiova , au avut activitate. În urma controalelor efectuate, au fost depistaţi doi conducători auto, care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Cei doi nu au oprit la semnalul poliţiştilor, au fost depistaţi ulterior, ambilor fiindu-le întocmite dosare penale. Unul dintre ei şi-a “oprit” maşina într-un gard.

Aseară, în jurul orei 22:40, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce circula pe strada “Nicolae Romanescu”, din municipiul Craiova. Conducătorul auto a refuzat să oprească, continuându-şi deplasarea până la intersecţia străzilor “Prelungirea Bechetului” cu “Bucura”, unde a intrat în coliziune cu un gard. În urma legitimării s-a stabilit că la volanul autoturismului s-a aflat un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Craiova, din eveniment rezultând doar pagube materiale. Întrucât tânărul prezenta halenă alcoolică, a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice, recoltare pe care a refuzat-o. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Aproximativ la aceeaşi oră, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe bulevardul “1 Mai”, un autoturimsm se deplasează sinuos.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat autoturismul în cauză, conducătorul auto abandonând autoturismul şi încercând să fugă. În urma legitimării acestuia, s-a stabilit că este vorba de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Stoina, jud.Gorj. Acesta a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi conducerea unu vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

sursa cvlpress

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.