
Conform unui comunicat de presă al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dolj, la data de 14.05.2020, pe raza județului Dolj , sunt declarate un număr de 2 focare active in 2 localitati : 5 porci morti si 4 porci ucisi in focare de boala , ultimile confirmari fiind in localitatile Botosesti Paia si Piscu Nou (Seaca de Camp ) ,
Au fost stinse 284 focare de PPA in 84 de localitati ; au fost neutralizati prin metoda alternativa de ingropare 526 de porci morti ; 3335 porci ucisi in focare si 5175 porci ucisi preventiv in 24 localitati din 1060 exploatatii non profesionale .
Boala a fost confirmata la 60 mistreti (29 morti si 31 vanati) , in urmatoarele fonduri de vanatoare : Gighera , Sadova , Macesu , Rast , Tunari (Poiana Mare), Carna , Bratovoesti , Dalga, Barca, Ciuperceni ,Calafat, Radomir, Rojiste , Murta ,Bradesti .
Proprietarii de porcine afectate de PPA au fost despăgubiți de stat în condițiile prevazute de lege . Au fost intocmite 1352 de dosare pentru despagubirea propietarilor de suine si au fost efectuate plati pentru 1350 dosare , pentru 8919 capete suine in valoare de 8 114 190 lei..
DSVSA DOLJ solicită sprijinul cetățenilor pentru respectarea următoarelor măsuri:
• pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor este respectarea condiţiilor de biosecuritate;
• nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă, în pădure sau în zonele agricole înveciate cu mediul silvatic;
• este recomandat ca pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu burete sau paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustic sau cu un biocid recomandat de un medic veterinar;
• creşteţi porcii doar în spaţii închise, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci din alte exploatații, cu porci mistreţi sau cu proprietari care deţin porci domestici;
• nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
• nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
• vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA Dolj despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi, ori cu comportament modificat şi să transmită probele pentru diagnosticul de laborator.
De la începutul acestui an, în Europa, pe lângă România au fost diagnosticate focare de PPA în: Bulgaria, Ucraina, Belgia, Estonia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Serbia, Slovacia și Ucraina și Grecia.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic și social.
DSVSA Dolj va informa periodic cetatenii judetului, cu privire la evoluția bolii și a măsurilor care trebuie respectate pentru a limita efectele bolii și a preveni răspândirea virusului.
Views: 0