Home Actualitate Actualitate Dolj Doljean urmărit de poliţie după ce a condus băut şi fără permis

Doljean urmărit de poliţie după ce a condus băut şi fără permis

0
Doljean urmărit de poliţie după ce a condus băut şi fără permis
Doljean urmărit de poliţie după ce a condus băut şi fără permis

În seara zilei de ieri, 10 aprilie, ora 23.50, poliţişti din cadrul Secției nr.7 Poliție Rurală Plenița au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism ce se deplasa sinuos pe strada Târgului, din comuna Plenița.

Acesta a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea sa pe mai multe străzi din localitate, fiind blocat pe strada Zambilelor.

După oprirea autoturismului, conducătorul auto a fugit de la fața locului, fiind la scurt timp prins și imobilizat de către polițiști.

În urma legitimării, s-a stabilit că este un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna Plenița, care nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că autoturismul condus de tânăr este neînmatriculat, plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate aparținând altui autoturism.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.