Doljul ramane judetul cu cel mai mare numar de someri din tara

0
428
Doljul ramane judetul cu cel mai mare numar de someri din tara 1
Doljul ramane judetul cu cel mai mare numar de someri din tara

Doljul este, în continuare, județul cu cel mai mare număr de someri din țară, cu 25.869 de astfel de persoane, potrivit datelor AJOFM publicate pe site-ul instituției.

Pe de altă parte, din punct de vedere procentual, județul se situează pe locul al patrulea la nivel național, având o rată a șomajului de 9,41% la finalul lunii decembrie 2016, în creștere față de luna noiembrie, când a fost de 9,35% și aproape dublu față de rata șomajului înregistrat la nivel național, care este de 4,77%.

Potrivit datelor AJOFM Dolj, cei mai mulți someri sunt din mediul rural (21.397 persoane), iar ponderea acestora în rândul populației active este de 11,83% . În mai multe localități din Dolj, ponderea șomerilor în rândul populației active depășește 30%: Vela — 38,47%, Catane — 36,77%, Vârtop — 35,37%, Negoi — 31,41%, Rojiște — 30,01%.

Conform sursei citate, 3.923 de persoane sunt șomeri indemnizați, din care 3.381 (1882 muncitori, 1103 cu studii medii și 396 cu studii superioare) beneficiază de indemnizație de șomaj de 75%, iar 542 (cei mai mulți dintre aceștia fiind cu studii medii — 406) beneficiază de indemnizație de șomaj de 50%.

Din totalul de someri de 25.869, cei mai mulți (8.266 persoane) fac parte din grupa de vârstă 40-49 de ani.

În ceea ce privește nivelul de pregătire, pe primul loc (22.803 persoane) sunt cei cu nivel de pregătire primar, gimnazial și profesional, urmați de cei cu studii liceale și postliceale (2.273 persoane), iar 626 de șomeri au studii superioare.

La sfârșitul lunii decembrie 2016, rata șomajului înregistrată la nivel național a fost 4,77%, cu 0,02 pp mai mare față de cea din luna noiembrie 2016 și cu 0,13 pp mai mică față de cea din luna decembrie 2015. Un total de 418.237 de șomeri erau înregistrați în evidențele agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, dintre care 90.111 primeau indemnizație de șomaj.

Nivelurile cele mai ridicate au fost atinse în județele Vaslui (11,45%), Teleorman (10,05%), Galați (9,52%), Dolj (9,41%), Buzău (9,28%), Mehedinți (9,00%), Olt (8,85%), Ialomița (7,62%) Călărași (7,49%), Gorj (7,41%). Județul Ilfov a continuat să înregistreze, și în luna octombrie, cea mai mică rată a șomajului, respectiv de 1,11%.

Sursa: Agerpres

Hits: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.