Donald Trump a fost ACHITAT de acuzaţia privind instigarea la insurecţie

0
236
Donald Trump a fost ACHITAT de acuzaţia privind instigarea la insurecţie
Donald Trump a fost ACHITAT de acuzaţia privind instigarea la insurecţie

Senatul SUA l-a achitat, sâmbătă, pe fostul preşedinte Donald Trump, care era inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru instigare la insurecţie.

În favoarea condamnării fostului preşedinte Donald Trump au votat 57 de senatori, iar 43 s-au pronunţat împotrivă. Cincizeci de senatori democraţi şi şapte senatori republicani au votat pentru condamnare.

În contextul în care era necesară majoritatea de două-treimi, nu s-au întrunit suficiente voturi pentru condamnare. Este a doua oară când Donald Trump este achitat în cadrul unei proceduri a Congresului SUA.

Camera Reprezentanţilor l-a inculpat pe Donald Trump pentru „instigare la insurecţie”. Potrivit articolului de inculpare, „Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite”. Preşedintele Donald Trump este acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial.

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat sâmbătă că procesul de impeachment contra sa din Senat a fost o altă fază a „celei mai mari vânători de vrăjitoare din istoria ţării noastre”, relatează Reuters.

Fostul preşedinte al SUA a promis că continue să apere „măreţia Americii”, potrivit AFP.

„Mişcarea noastră magnifică, istorică şi patriotică, ‘Make America Great Again’ este doar la început”, a precizat Trump în comunicatul său.

„În lunile care vor urma, voi avea multe lucruri de împărtăşit cu voi şi sunt nerăbdător să continui incredibila noastră aventură pentru măreţia Americii”, a adăugat miliardarul republican.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.