Președintele Klaus Iohannis a vorbit la telefon sâmbătă cu președintele american Donald Trump, la solicitarea acestuia din urmă, legată de pandemia de coronavirus. Trump și-a manifestat intenția de a trimite României ventilatoare pentru dotarea spitalelor, potrivit Administrației prezidențiale.
Discuția s-a concentrat asupra crizei epidemiologice generate de noul coronavirus, precum și asupra modalităților de consolidare a relației transatlantice și a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, spune Administrația prezidențială.
“Președintele României a exprimat apreciere pentru sprijinul acordat țării noastre de către SUA, referindu-se, printre altele, la facilitarea de către partea americană a utilizării avioanelor de transport sub egida Strategic Airlift Capability din cadrul NATO, care au adus în România echipamente de protecție esențiale pentru personalul medical. Totodată, președintele Klaus Iohannis a evidențiat și sprijinul american pentru obținerea, de către România, a unui echipament de detecție de tipul RT-PCR, printr-un program al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), finanțat de SUA, precum și ajutorul de 800.000 de dolari pentru România dedicat exclusiv luptei împotriva pandemiei cu noul coronavirus.
Cei doi șefi de stat au trecut în revistă măsurile adoptate pe plan național în ambele state, rezultatele acestora, precum și planurile de acțiune în perioada imediat următoare în domeniile medical și economic”, transmite sursa citată.
În discuția cu Trump, Iohannis a subliniat că una dintre prioritățile autorităților române este asigurarea echipamentelor și medicamentelor necesare combaterii eficiente a pandemiei, iar în acest context președintele american și-a manifestat intenția de a trimite țării noastre ventilatoare pentru dotarea spitalelor.
“Președintele Klaus Iohannis și Președintele Donald Trump au reafirmat, cu acest prilej, angajamentul comun pentru soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral, precum și pentru consolidarea cooperării în domeniul securității și cel economic”, adaugă Administrația prezidențială.
Views: 0