Cel de-al patrulea Dosar de Candidat la Primaria Craiova este Adrian-Claudiu Prisnel , care candideaza din partea USR la Primaria Craiova. Despre Adrian-Claudiu Prisnel puteti afla din acest material care inca o data spunem ca toate aceste informatii sunt publice .
Informații personale:
Data nașterii: 11.11.1982
Căsătorit, o fetiță de 5 ani
Experiență profesională:
Activitate:
Broker, WBS Holding Ltd – August 2007 – iul 2009
Director piețe globale, SSIF Prima Transaction – 2009 – 2011
Administrator, Prinsel Consulting – 2011 – 2016
Mic fermier, Poiana Mare, Dolj – 2013 – 2016.
Studii:
Licențiat în chimie, Massachusetts Institute of Technology (MIT), SUA 2002-2005
Diplome:
Medalie de argint la Olimpiada Internțională de Chimie din 2001
Medalie de aur la concursul internațional de chimie din Rusia, 2000
Istoric politic:
Uniunea Salvați România (USR), membru 2016 – prezent
Ce vreau să fac pentru Craiova:
- Salvarea banilor publici de la risipă şi furt
- Publicarea în integralitate a contractelor şi facturilor pe site-ul Primăriei Craiova într-un format care să permită cautarea şi conexiunea între contracte şi facturile emise in baza lor. În viitor, ne vom asigura că clauzele de confidenţialitate ale contractelor se vor referi strict la secretul tehnologic.
- Elaborarea şi publicarea unei “listă negre” cu firmele și acționarii lor care au fraudat deja primăria Craiova sau statul român.
- Contractele de achiziții și lucrări publice să aibă prevederi clare legate de livrabilele așteptate, de modul de lucru între executanți și consultanți, etape clare de realizare cu informări publice periodice.
- O administraţie transparentă, competentă şi prietenoasă cu cetăţeanul
- Datele brute din buget şi din execuţia bugetară vor fi prezentate în format deschis, astfel încât să poată fi utilizate şi prelucrate de oricine. Publicarea în format deschis permite automatizari ale procesului de analiză care ajută la depistarea costurilor ascunse.
- Crearea de proceduri administrative precise şi măsurabile în interiorul primăriei Craiova, proceduri clare de selecție, evaluare, promovare a funcționarilor publici.
- Crearea unui ghişeu unic ca să faciliteze interacțiunea solicitantului doar cu direcţia emitentă a actului final, aceasta asigurând interacțiunea cu autoritățile emitente ale actelor sau formalităților preliminare în aşa fel încât cetăţenii să nu mai alerge de la un ghişeu la altul.
- Dezvoltarea oraşului şi crearea de locuri de muncă
- Acordarea de spaţii şi/sau terenuri pentru desfăşurarea activităţilor economice prin concesionare pe termen lung precum şi facilităţi fiscale cu condiţia ca aceştia să creeze un număr minim de noi locuri de muncă.
- Colaborarea cu Universitatea din Craiova pentru adaptarea curriculei la necesităţile din piaţa forţei de muncă. Universitatea din Craiova are deja un Departament de Relaţii cu Mediul Socio-Economic şi Cultural care poate inlesni o strategie comună.
- Programul Made in Craiova, finanţat prin Programul Operaţional Regional care-şi propune să construiască şi să susţină sectorul manufacturier din Craiova şi cel agricol din judetul Doj. Programul presupune: crearea unei comunități și protejarea intereselor membrilor; programe de consiliere (de la set-up de business și relația cu autoritățile, până la amenajare de spații, branding, distribuție etc); promovarea unei mărci „Made in Craiova”, pe care producătorii să o poată folosi.
Views: 0