SC Salubritate Craiova SRL desfasoara, in perioada 07.08-17.08.2018, doua etape de dezinsectie pe domeniul public, a saptea si a opta din acest an, care vor avea loc alternativ, prin pulverizare aeriana si terestra a substantelor impotriva insectelor daunatoare.
Astfel, in perioada 7-8 august 2018 va avea loc o interventie realizata prin pulverizare aeriana dimineata, in intervalul orar 06.00-12.00. Vor fi vizate lacurile de pe teritoriul municipiului (lacul din Parcul Nicolae Romanescu, Lacul Tanchistilor, Lacul Valea Fetii, Lac Facai, lacul din Gradina Botanica, Lac Valea Sarpelui si cel de la Hanul Doctorului), parcurile, gradinile publice si zonele verzi din cartierele orasului. Suprafata totala pe care va avea loc dezinsectia este de 780 hectare, graficul interventiei putand suferi modificari in functie de conditiile meteorologice existente.
Produsul folosit in cadrul acestei interventii este Aqua K-othrine, substanta din grupa a treia de toxicitate, avizata de Ministerul Sanatatii.
Incepand cu noaptea de 8 august 2018, va demara dezinsectia prin pulverizare terestra, substanta folosita in cadrul acestei interventii fiind Extratox, aflata in grupa a treia de toxicitate si avizata de Ministerul Sanatatii. Suprafata pe care va avea loc operatiunea de combatere a insectelor daunatoare in cadrul acestei etape este de 762,35 hectare, programul de interventie putand fi modificat in functie de conditiile meteologice existente.
Reamintim proprietarilor de terenuri, agentilor economici, institutiilor publice si asociatiilor de proprietari din municipiul Craiova ca, potrivit art. 109 din Regulamentul privind desfasurarea activitatilor de salubrizare, au obligatia de a realiza dezinsectia in spatiile detinute cu orice titlu.
Frecventa interventiei este prevazuta la art. 105: „-(1) Din punctul de vedere al frecventei, dezinsectia pentru combaterea tantarilor se executa:
a) lunar, in sezonul cald, pentru spatiile deschise prevazute in programul unitar de actiune;
b) minimum 3 tratamente pe an si ori de cate ori este nevoie, in spatiile comune inchise ale cladirilor.
(2) Pentru combaterea altor vectori dezinsectia se executa:
a) trimestrial si ori de cate ori este nevoie, in spatiile inchise ale operatorilor economici cu profil nealimentar, institutiilor publice si spatiile comune inchise ale cladirilor;
b) lunar si ori de cate ori este nevoie, in spatiile inchise ale operatorilor economici cu profil alimentar si ale unitatilor sanitare;
c) numai la solicitarea persoanelor fizice din spatiile cu destinatie de locuinta”.
De asemenea, potrivit prevederilor art.4 lit. d din HCL nr. 319/2009, cu modificarile cu completarile ulterioare, prin care a fost aprobat Regulamentul privind stabilirea unor masuri pentru gospodarirea municipiului Craiova, precum si stabilirea, constatarea si sanctionarea faptelor ce constituie contraventii constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 500 – 2.500 lei pentru persoane fizice si 1 000 – 2.500 lei pentru persoane juridice „neasigurarea conditiilor de igiena prin operatii de curatenie, dezinsectie si deratizare a locuintelor individuale, blocurilor de locuinte, anexe gospodaresti, in jurul blocurilor de locuinte ori in jurul spatiilor in care isi desfasoara activitatea, de catre proprietari, chiriasi ori detinatorii legali”.
Views: 0