Emmanuel Macron: Vom întări prezența militară, în special în România

0
74

Franţa este pregătită să contribuie cu trupe la misiunile NATO din Europa de Est, inclusiv în România, a declarat miercuri preşedintele Emmanuel Macron, într-un discurs rostit la un comandament militar.

Emmanuel Macron a afirmat, în discursul rostit în Haguenau, la Comandamentul militar francez Oberhoffen, că este necesară o strategie de consolidare a apărării Franţei şi Europei, o „strategie independentă, deplin suverană, o strategie a puterii păcii şi echilibrului”.

„Este vorba de contribuţia armatei noastre la echilibrul din Europa. Am continuat să desfăşurăm efective militare pentru securitatea partenerilor europeni, în cadrul misiunilor NATO, în ţările baltice, şi vom continua să facem acest lucru; chiar am indicat disponibilitatea noastră de a merge mai departe; în cadrul NATO, ne angajăm să participăm la noi misiuni, pentru a ne asuma toate responsabilităţile, în cadrul misiunilor de tipul consolidării prezenţei militare avansate, în special în România, dacă se va decide”, a declarat Emmanuel Macron.

Citeste si :  Noile abonamente ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova

Anterior, în discursul din plenul Parlamentului European, la Strasbourg, Emmanuel Macron pledat pentru un dialog sincer cu Rusia şi a evidenţiat necesitatea ca Uniunea Europeană să îşi consolideze autonomia în domeniul apărării. „Următoarele săptămâni trebuie să ne permită să realizăm o propunere europeană în sensul construirii unei noi ordini în materie de securitate şi stabilitate”, a afirmat Emmanuel Macron, în contextul în care Franţa deţine Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene. „Europa trebuie să construiască în sfârşit o ordine a securităţii colective pe continentul nostru. Este necesară reînarmarea strategică a Europei, în calitatea de putere a păcii şi echilibrului”, a subliniat Emmanuel Macron.

„Mai ales în relaţia cu Rusia, este necesar un dialog sincer, cu exigenţe clare, în contextul acţiunilor destabilizatoare, ingerinţelor şi manipulărilor. Trebuie să ne axăm pe valori concepute acum 30 de ani nu împotriva Rusiei, ci în colaborare cu Rusia. Sunt valori precum evitarea utilizării forţei, a ameninţărilor şi presiunilor, opţiunea liberă a statelor de a participa la organizaţii, alianţe şi aranjamente de securitate, inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritorială a statelor, respingerea sferelor de influenţă. Ţine de noi să reafirmăm aceste valori şi să sancţionăm eficient încălcarea acestora”, a insistat Emmanuel Macron.

Citeste si :  Fotbal : Campionatul Mondial a ajuns la final ! Franta - Croatia joaca ultimul meci ..

Liderul de la Paris a pledat pentru identificarea unei soluţii politice la criza dintre Ucraina şi Rusia. „Continuăm împreună cu Germania, în Formatul Normandia, să căutăm o soluţie politică la conflictul din Ucraina”, a amintit preşedintele Franţei.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.