
Europarlamentarul Gheorghe Falcă salută finanțarea europeană a instrumentului REACT-EU care va veni în sprijinul administrațiilor locale europene în urma pandemiei de SARS-COV-2.
„Astăzi vom vota REACT-EU, programul sectorial, în cadrul pachetului de redresare, care vine în sprijinul administrațiilor locale europene afectate în urma pandemiei COVID-19. REACT-UE va furniza 47,5 miliarde EUR în următorii ani”, a scris deputatul european într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
Reamintim că în următorii doi ani, prin instrumentul REACT-EU vor fi furnizate 47,5 miliarde EUR. Resursele vor fi puse la dispoziție prin intermediul fondurilor structurale ale UE, cu 37,5 miliarde EUR alocate pentru 2021 și 10 miliarde EUR pentru 2022.
Miercuri, 18 noiembrie, Parlamentul European și Consiliul au încheiat negocierile privind acordarea de asistență pentru stimularea pierderilor economice, ca răspuns la pandemia COVID-19 și consecințele sale sociale. De asemenea se are în vederea și pregătirea unei redresări ecologice, digitale și rezistente a economiei Uniunii Europene.
„Operațiunile acoperite de acord ar trebui să fie eligibile de la 1 februarie 2020, de când a început criza pandemică. Un aspect pentru care am insistat în cadrul negocierilor între grupurile politice din comisia pentru muncă. Mai mult, țărilor din Uniunea Europeană li se va permite să utilizeze aceste resurse suplimentare până la sfârșitul anului 2023, dincolo de propunerea inițială a Comisiei care prevedea ca termen finalul anului 2022. Resursele vor fi alocate în conformitate cu principiul parteneriatului, implicând autoritățile locale și regionale, precum și organismele relevante care reprezintă societatea civilă și partenerii sociali. Investițiile se vor concentra pe sectoarele cele mai afectate de impactul economic al pandemiei, fiind disponibilă o rată de prefinanțare de 11% din resursele suplimentare alocate programelor pentru anul 2021. Cert este că sprijinul UE trebuie să fie mai vizibil, iar activitățile legate de utilizarea resurselor suplimentare să conțină o referință privind finanțarea ca parte a răspunsului Uniunii la pandemia COVID-19”, a mai explicat eurodeputatul PNL.
Sursa : Calea Europeana
Views: 0










