Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) salută planul de redresare economică post pandemie de 750 de miliarde, propus de Comisia Europeană, și anunță că acesta ”vine cu o veste bună” pentru Oltenia.
Potrivit deputatului european, regiunile miniere vor beneficia de mai mulți bani pentru a atenua impactul socio-economic al trecerii la surse de energie verzi.
”Fondul pentru o tranziție justă (Just Transition Fund) va primi 32.5 miliarde euro în plus. Alături de cele 7.5 miliarde alocate inițial, regiunile europene afectate de tranziția ecologică, în special regiunile miniere, au acum la dispoziție 40 miliarde euro pentru a investi în măsuri concrete, care să atenueze impactul socio-economic al trecerii la surse de energie verzi.”
De asemenea, Marian-Jean Marinescu susține că piața muncii din Oltenia va primi ajutor financiar să își revină după criza provocată de pandemie: ”Vom avea mai multe fonduri pentru recalificarea muncitorilor, pentru a sprijini companiile care vor să vină în regiunea Olteniei și să deschidă noi afaceri”, menționează deputatul în mesajul său pe pagina oficială de Facebook.
Din planul “noii generații UE” de 750 de miliarde de euro prezentat miercuri de președintele Comisiei Europene, România ar urma să primească peste 30 de miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi, au declarat surse europene în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro. Această finanțare de peste 30 de miliarde de euro se adaugă alocărilor bugetare pe care România le va primi la nivelul Cadrului Financiar Multianual pentru următorii șapte ani.
Conform surselor citate, 19,62 miliarde de euro vor fi acordate țării noastre sub formă de granturi, iar 11,58 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi.
Sursa : Calea Europeana
Views: 0