Facebook a fost amendat cu 5 miliarde de dolari !

0
61

Comisia Federala pentru Comert a SUA (FTC) a impus restrictii si noi reguli pentru Facebook si a amendat compania cu 5 miliarde de dolari pentru incalcari legate de datele personale ale utilizatorilor. Este cea mai mare amenda data vreodata de FTC unei companii de tehnologie.

Amenda face parte dintr-un acord incheiat de Facebook cu FTC, dupa ce autoritatea de reglementare americana a deschis anul trecut o ancheta in urma scandalului Cambridge Analytica, companie care adunase informatii personale de la 87 de milioane de utilizatori Facebook, fara permisiunea acestora.

FTC a precizat ca, in urma anchetei, Departamentul American al Justitiei va depune o plangere contra Facebook pentru “folosirea repetata a unor setari si informari inselatoare pentru a submina preferintele utilizatorilor legate de datele personale”.

Citeste si :  Cum face PSD campanie pe facebook ? Amanunte incendiare despre modul lor de operare ..

“Am ajuns la o intelegere cu Comisia Federala pentru Comert legata de datele personale ale utilizatorilor. Am fost de acord sa platim o amenda istorica, dar mai important este faptul ca vom face schimbari structurale majore ale felului in care ne contruim produsele si administram aceasta companie”, a declarat Mark Zuckerberg, fondator si CEO al companiei, intr-o postare pe Facebook.

Ca parte a intelegerii, Zuckerberg va trebui sa garanteze personal faptul ca Facebook respecta programele legate de intimitate. In cazul in care se va descoperi ca aceste garantii sunt false, acesta ar putea fi trimis in judecata. Facebook va infiinta un comitet special in acest scop, care va supraveghea respectarea procedurilor legate de informatiile personale ale utilizatorilor celei mai mari retele sociale globale.

Ancheta FTC s-a concentrat pe posibila incalcare a altui acord incheiat cu Facebook in 2012, dupa ce autoritatile de reglementare americane au ajuns la concluzia ca, in repetate randuri, compania si-a incalcat promisiunile legate de informatiile personale ale utilizatorilor. Acel acord cerea ca Facebook sa obtina consimtamantul utilizatorilor pentru a da mai departe informatiile personale ale acestora.

Citeste si :  Florin Citu lanseaza inca un atac la adresa lui Eugen Teodorovici : Esti un IPOCRIT!

Intrucat Facebook nu a implementat masurile solicitate, au existat aplicatii ale unor terti, inclusiv Cambridge Analytica, care obtineau datele personale ale unor utilizatori daca un prieten de pe Facebook al acestora folosea aplicatia respectiva.

Cea mai mare amenda data de FTC unei companii pentru neprotejarea datelor personale pana acum era cea de 22,5 milioane de dolari primita de Google in 2012 pentru ca evita setarile privind datele personale in browserul Safari, apartinand Apple.

Lasa un comentariu aici !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.