Femeie retinuta de politisti pentru furt . A fortat usa unui magazin din Craiova ..

0
383

În cursul zilei de ieri, 18 iunie, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au reținut pentru 24 de ore o femeie de 30 de ani, din Craiova, bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat.

 

În noaptea de 15/16 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au depistat o femeie de 30 de ani, din Craiova, pe strada Spaniei, din localitate, care avea în mai multe plase diverse articole de încălțăminte, îmbrăcăminte și alte tipuri de accesorii.

Întrucât femeia nu a putut justifica proveniența bunurilor, a fost condusă la sediul secției pentru audieri.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că, cea în cauză ar fi pătruns în incinta unui magazin din Craiova, prin forțarea ușii de acces, de unde ar fi sustras mai multe articole de încălțăminte, îmbrăcăminte și accesorii vestimentare, în valoare de aproximativ 1.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat de polițiști și predat persoanei vătămate.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Având în vedere probatoriul administrat, polițiștii au reținut femeia pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, să fie prezentată unității de parchet cu propunerile corespunzătoare.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.