Fermierii români sunt încurajați să își extindă suprafețele cultivate cu orz de bere, o cultură profitabilă și foarte solicitată de industria locală a berii

0
527
Fermierii români sunt încurajați să își extindă suprafețele cultivate cu orz de bere, o cultură profitabilă și foarte solicitată de industria locală a berii
Fermierii români sunt încurajați să își extindă suprafețele cultivate cu orz de bere, o cultură profitabilă și foarte solicitată de industria locală a berii

Asociația Berarii României, în parteneriat cu Soufflet Malt România și cu sprijin tehnic acordat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcțiile pentru Agricultură Județene, continuă la Craiova vineri, 19 mai, seria de seminarii pentru fermierii interesați de cultivarea orzoaicei de bere.

În cadrul seminariilor deja organizate în 2022 și la începutul acestui an la Buzău, Târgoviște, Turda și Brăila și a celor vizate în continuare pentru anul 2023, fermierii vor primi informații legate de avantajele realizării acestui tip de cultură, una cu o profitabilitate atractivă, cu particularitățile, tehnologiile și tratamentele necesare, precum și detalii despre piața de desfacere, orzul de bere fiind foarte solicitat de industria de bere.

În ultimii ani, disponibilitatea orzului pentru malțificare de pe piața locală, ca materie primă de bază în producția berii, a fost una redusă, acoperind în prezent doar aproximativ 50% din cantitatea necesară industriei.

“Este lăudabil interesul constant al industriei de bere de a achiziționa într-o proporție cât mai mare ingrediente autohtone în procesul de fabricare al berii. Prin strategiile pe care le aplicăm în Ministerul Agriculturii susținem producătorii locali în extinderea suprafețelor cultivate cu orzoaică, materie primă care, alături de hamei, poate fi procesată în lanţul integrat de producție. De aceea, împreună cu industria berii organizăm în perioada următoare o serie de seminarii pentru informarea fermierilor cu privire la avantajele culturii orzului de bere. Sperăm ca aceste mesaje pozitive pentru fermieri atât din partea industriei, cât și din partea ministerului să îi determine pe aceștia să dezvolte aceste culturi”, evidențiază Aurel Simion, Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

“Importurile de orz pentru bere au crescut semnificativ, atât ca volum, dar mai ales din punct de vedere al costurilor. Întrucât una dintre sursele de import – Ucraina – a devenit aproape imposibil de accesat în contextul războiului, a fost necesară reorientarea către alte țări de proveniență, precum Danemarca și Franța. Deoarece toți producătorii europeni se concentrează pe aceleași surse în această perioadă, costurile au crescut foarte mult și ne așteptăm să crească în continuare”, spune Ionuț Oprea, Director Executiv Soufflet Malt, cel mai mare producător de malț din România.

Totodată, costul cu energia pentru producția malțului a crescut de la aproximativ 46% anul trecut la 63% anul acesta, punând o presiune enormă pe găsirea de soluții tehnice pentru a menține competitivă producția locală de malț în fața importurilor (care reprezinta aprox. 35% din necesarul de materie primă pentru producția de bere din România).

“Avem nevoie de ajutorul autorităților în incurajarea și sprijinirea fermierilor locali pentru a extinde suprafețele cultivate cu orz pentru malțificare. De asemenea, sunt necesare programe pentru susținerea creșterii eficienței energetice și de producere de energie din surse regenerabile de către companiile mari care să fie ușor de accesat și cu proceduri simplificate. Sectorul berii este total fiscalizat, un plătitor de taxe corect și transparent, de aceea considerăm că poate beneficia de sprijin din partea autorităților”, declară Julia Leferman, director general Asociația Berarii României.

Orzul a început să fie cultivat pe suprafețe întinse de pe teritoriul actual al țării noastre încă din sec. III î.en, fiind una din culturile locale de tradiție. Cu toate acestea, din 2014 suprafața cultivată cu orz a scăzut abrupt, de la 516 mii ha, la 267 mii ha în 2015, iar în 2020 a fost de 288 mii ha, în ciuda productivității pe hectar care s-a îmbunătățit continuu, de la o producţie medie de 1,64 t/ha în 1961 la una de 5,09 t/ha în 2018.

Views: 25

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.