
Deschiderea Stagiunii Classic + 2019/2020 a Filarmonicii Oltenia Craiova va aduce joi, 10 octombrie, ora 19:00, o premiera in Romania, sub bagheta maestrului Marius Hristescu: Symphonic Adiemus de Karl Jenkins, unul dintre cei mai cunoscuti compozitori ai zilelor noastre.
Creatia muzicianului galez, nascut in anul 1944, este apreciata pentru stilul sau original, imbinand muzica clasica si stilul world music. Cea mai populara lucrare semnata de Karl Jenkins, „The Armed Man: A Mass for Peace”, compusa in anul 1999, a fost interpretata de peste 2000 de ori in douazeci de tari diferite in ultimii 20 ani si, dupa lansarea sa, compozitorul a fost premiat cu 17 discuri de aur si de platina.
Lansarea discului Symphonic Adiemus a avut loc in 29 septembrie 2017, aceeasi data la care lucrarile de pe album au fost interpretate in premiera mondiala la Royal Festival Hall din Londra. Discul reuneste unele dintre cele mai cunoscute creatii corale ale compozitorului din seria „Adiemus”.
Este vorba despre un gen muzical inventiv, caracterizat prin diversitate armonica si timbrala, o muzica optimista si relaxanta, pe care Karl Jenkins o propune in ultimii douazeci de ani pe cinci dintre cele mai bine vandute albume ale sale. Proiectul crossover „Adiemus”, a fost prezentat de Karl Jenkins, ca dirijor, pe scene din Japonia, Germania, Spania, Finlanda, Olanda si Belgia, avand un succes rasunator.

Symphonic Adiemus reia cateva dintre aceste piese si le imbraca intr-o forma noua, cu un discurs sonor imbogatit si dinamizat considerabil: grupurile vocale devin ansambluri corale ample, acompaniate, pentru prima data, de orchestra. Muzica de pe acest disc suna inedit si proaspat, noutatea venind din imbinarea muzicii clasice cu influente africane, gospel si cu elemente ale muzicii celtice.
Despre Symphonic Adiemus, Karl Jenkins spune: „Din anul 1995, cand a aparut pentru prima data „Adiemus”, intr-o combinatie unica de elemente ale muzicii clasice si a celei traditionale, am fost asaltat cu cereri pentru un nou Adiemus care, pentru prima data, a fost scris pentru cor mixt. Ideea de a orchestra cateva din vechile mele piese a dus la un nou concept, de a crea sonoritati masive, simfonice”.
Sub bagheta dirijorului Marius Hristescu, Orchestra simfonica si Corala academica (pregatita de maestrul Pavel Sopov) ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova vor transpune publicul intr-o lume sonora fantastica, plina de imaginatie, energie si prospetime: „Symphonic Adiemus”.

MARIUS HRISTESCU
Invitat frecvent al filarmonicilor din tara, Marius Hristescu a sustinut concerte alaturi de interpreti, precum: Ion Ivan-Roncea, Bogdan Stefanescu, Felicia Filip, Daniela Vladescu, Sorin Draniceanu, Yuri Tsiple, Vlad Stanculeasa, Bogdan Zvoristeanu, Liviu Prunaru, Mirabela Dina, Hector Sanchez, Ioana Lupascu, Maria Solozobova, Cristian Florea, iar in anul 2010 (impreuna cu soprana Diana Tugui si baritonul Sandor Balla) a initiat proiectul „Sempre Lyrica” ce s-a bucurat de un succes rasunator.
In alcatuirea programelor de concert o preocupare constanta a fost aceea de a prezenta publicului lucrari mai putin cunoscute sau din creatia contemporana. Astfel, in februarie 2010 a dirijat in prima auditie lucrari ale compozitorului cipriot Savvas Savva, in noiembrie 2011 a adus in atentia publicului Simfonia a II-a „Romeo si Julieta” de Alfonso Rega, in 2012 – Concertul iranian pentru pian de Shaheen Farhat, Balada pentru trombon bas de Eric Ewazen si “Cartoon” pentru 13 instrumente de coarde si clavecin de Zoran Erić.
Anul 1999 a marcat inceputul colaborarii cu binecunoscutul cantautor Tudor Gheorghe, colaborare in urma careia a luat nastere proiectul Anotimpurile Poeziei Romanesti, iar anotimpurilor simfonice li s-au alaturat „Calvarul unei inime pribegi”, „Parfumele nebunelor dorinti” si „Cavalerii felinarelor tarzii”, albume dedicate Bucurestiului de altadata. Seria succeselor a fost continuata cu mult-titratul „Degeaba…?!” (o adevarata explozie cu accente de rock-simfonic inspirata de Revolutia Romana din decembrie ’89), contrastantul „Al cincilea Anotimp – Femeia” si spectacolul pe versurile lui Grigore Vieru – „Vremea Nemaniei”, pentru a carui punere in scena au fost selectati muzicieni de pe ambele maluri ale Prutului.
Ca urmare a reputatiei de compozitor si orchestrator dobandite, artisti valorosi ai momentului din industria muzicala romaneasca si internationala i-au solicitat colaborarea: Felicia Filip, Nicu Covaci (Phoenix), Loredana Groza, Florin Piersic, Radu Fornea (K1), Stefan Banica jr., Linda, Paula Seling, trupa britanica Smokie. De un real succes s-au bucurat si cele doua proiecte simfonice realizate alaturi de baritonul Daniel Prunaru (pe scena Operelor din Craiova si Cluj-Napoca), materializate in realizarea a doua CD-uri.
Views: 0