Comisia Europeană a aprobat finanțarea Spitalului Regional Craiova, anunță, vineri, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA).
Spitalul Regional Craiova este cel de-al treilea spital regional pentru care Comisia Europeană a aprobat finanțarea, după spitalele regionale de la Iași și Cluj.
Valoarea totală a proiectului major „Construirea și echiparea spitalului regional de urgență în regiunea Sud-Vest”, selectat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 (Axa Prioritară 14 „Crearea infrastructurii spitalelor regionale de urgență”), este de 156.662.069 de euro.
Construirea celor trei spitale regionale de la Iași, Cluj și Craiova, cu o valoare totală de 1,64 miliarde euro, reprezintă una dintre măsurile incluse în Planul Național de Investiții și Relansare Economică, elaborat de Guvernul României.
Views: 0