Finlanda a devenit marţi, în mod oficial, al 31-lea stat membru al NATO, după 30 de ani de nealiniere militară, relatează AFP. Ministrul finlandez de Externe a semnat documentul aderării şi i l-a înmânat secretarului de stat american Antony Blinken.
Șeful NATO spune că aderarea a fost generată de Rusia
Finlanda devine marţi membră a NATO, finalizând o schimbare istorică a politicii sale de securitate despre care şeful Aalianţei, Jens Stoltenberg, spune că a fost declanşată chiar de invazia pe care liderul rus Vladimir Putin a decis-o în Ucraina, relatează Reuters.
„Preşedintele Putin a avut ca obiectiv declarat al invaziei Ucrainei să obţină mai puţin NATO”, a declarat Stoltenberg reporterilor la sediul NATO din Bruxelles, cu câteva ore înainte ca Finlanda să devină oficial al 31-lea membru al Alianţei. „El obţine exact opusul. Finlanda astăzi şi, în curând, şi Suedia vor deveni membre cu drepturi depline ale Alianţei”, a declarat Stoltenberg.
Kremlinul a declarat că Rusia va fi forţată să ia „contramăsuri” la aderarea Finlandei, ministrul apărării, Serghei Şoigu, afirmând că această decizie ridică perspectiva unei noi escaladări a conflictului din Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că extinderea NATO – criticată de mult timp la Moscova – reprezintă o „intruziune în securitatea şi în interesele naţionale ale Rusiei”, iar Moscova va urmări îndeaproape orice desfăşurare militară a NATO în Finlanda.
Ca răspuns la ultimele anunţuri ale Moscovei, Stoltenberg a declarat că NATO îşi evaluează în mod constant propria poziţie, organizând mai multe exerciţii şi având o prezenţă mai mare în regiunea nordică.
Views: 0