Florin Cîţu: 1 iunie – primul pas pentru revenirea la normalitate

0
90

Premierul Florin Cîţu a declarat luni, intr-o conferinta de presa la Palatul Victoria, ca de la 1 iunie, vom incepe revenirea la normalitate in Romania.

„E foarte bine că este nevoie şi am tot spus de la început că avem nevoie să arătăm românilor momentul în care vom reveni la normalitate. 1 iunie este primul pas pe care îl văd. Repet, nu înseamnă o deschidere sută la sută, dar este primul pas şi trebuie pregătit. De aceea avem acest comitet interministerial în care sunt implicate toate ministerele, pentru că toată economia trebuie să fie implicată şi trebuie să vedem cum o duce după 1 iunie.

Mâine o să am întâlnire cu Asociația HORA, să vedem ce soluții găsim, dar totul depinde – și acesta este și mesajul meu și mâine, și în fiecare zi – de cum merge campania de vaccinare. Dacă vrem să ne întoarcem la normalitate și am dat această ţintă de 1 iunie – pentru că putem să ne vaccinăm până atunci cel puțin 5.000.000 de persoane – trebuie să ne vaccinăm. Este o condiție necesară pentru a putea trece mai departe. Trebuie să avem acest număr de persoane vaccinate. Nicio altă măsură nu ne ajută să redeschidem economia. Singura soluție este campania de vaccinare, să avem o campanie de vaccinare de succes. De aceea v-am spus din primul moment, lunile aprilie și mai sunt importante. Avem 8.000.000 de doze de vaccin, trebuie să beneficiem de acest lucru.

Acest comitet interministerial va include toate ministerele. Mă gândesc să includem ca invitați, nu ca membri, și asociații, și patronate; vom avea discuții cu ei. Avem timp să pregătim redeschiderea. Am arătat clar că atunci când programezi, când ai discuții înainte, rezultatele sunt bune. S-a văzut cu sărbătoarea Paștelui până acum, se poate. Aţi văzut că şi în weekend nu mai avem aglomerări nici pe pârtii, nici în cluburi, lucrurile se rezolvă atunci când programezi.

Aveți încredere că vom trece peste această perioadă. Este același mesaj pe care îl transmite şi preşedintele Klaus Iohannis, îl transmit şi eu, ca premier, îl transmite întregul guvern: vaccinarea este singura soluţie.” a declarat Premierul Florin Cîţu .

Lasa un comentariu aici !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.