Florin Cîţu, despre criza energetică: Nu liberalizarea pieţei este de vină

0
136

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Florin Cîţu, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că este o „tâmpenie” să se spună că liberalizarea pieţei de energie este un eşec, acesta arătând că actuala criză energetică este una globală.

În opinia sa, nu ar trebui numiţi în instituţiile de reglementare oameni care „nu au nicio legătură” cu sectorul respectiv şi care „nu se pricep”.

Întrebat într-o conferinţă de presă cum comentează afirmaţia ministrului Finanţelor, social-democratul Adrian Câciu, că „e un eşec al liberalizării pieţei de energie”, liderul PNL a răspuns că a tot auzit această „tâmpenie sau prostie”.

„Niciodată liberalizarea nu este un eşec. Şi liberalizarea a fost făcută de doi ani de zile şi a fost OK. Astăzi, ce vedem astăzi, este o criză energetică la nivel global. Nu are nicio legătură cu România. Preţurile au crescut peste tot în lume, iar liberalizările s-au făcut în Uniunea Europeană cu mult timp înainte. E ciudat să spui că e eşecul liberalizării, dar, nu, venind de la socialişti nu este o problemă, pentru că această liberalizare a fost semnată şi calendarul făcut de Adrian Năstase şi a fost făcut, este un lucru care este în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană”, a menţionat Florin Cîţu.

Citeste si :  Onoare pentru soldații români care au luptat în Afganistan!

El a adăugat că, oricând şi oriunde, va susţine piaţa liberă şi ca preţurile să fie determinate de piaţă.

„Dar atâta timp cât noi numim în instituţiile de reglementare oameni care nu au nicio legătură cu sectorul, cu domeniul respectiv, oameni care nu se pricep, vom avea astfel de rezultate. Este datoria noastră în Parlamentul României să evaluăm raportul de activitate al ANRE, al ASF, al tuturor acestor instituţii. Şi iarăşi datoria noastră, ca oameni politici, să punem acolo oameni care se pricep. Dacă nu punem oameni care se pricep, vom avea aceste rezultate. Deci, nu liberalizarea pieţei este de vină. V-am spus care sunt, în opinia mea, vinovaţii”, a precizat Cîţu.

Liderul PNL s-a aflat vineri în Alba Iulia, având şi o întâlnire cu investitori privaţi.

„În acest moment, sunt câteva provocări majore, se pare că nu se mai termină, după doi ani de pandemie, aproape o criză economică, şi acum avem şi această criză a energiei. Oamenii încearcă să vadă cu ce soluţii vine Guvernul, dar, în special, oamenii vor să ştie despre predictibilitate, orice soluţie să fie una care să rămână şi apoi să vedem ce se întâmplă după. Îi înţeleg foarte bine, au fost momente dificile şi în 2020, am trecut cu bine. Lumea poate nu mai ţine minte, dar economia a fost închisă două luni de zile, (…) au fost momente dificile pentru toţi, iar acum trecem cu toţii prin această criză a preţurilor la energie, pentru care au fost găsite soluţii, dar, bineînţeles, lumea se întreabă, dacă persistă, ce facem mai departe”, a mai declarat Florin Cîţu.

Citeste si :  Cîțu: Budăi să se ducă la Bruxelles să vadă cum renegociază PNRR-ul, decât să se plângă la televiziuni

Cu această ocazie, oamenii de afaceri i-au prezentat fostului premier câteva soluţii.

„De exemplu, una dintre soluţii este să îi ajutăm să facă sisteme fotovoltaice. Nu vor bani de la Guvern, vor, de fapt, ca cheltuiala să fie deductibilă. Pe banii lor vor să-şi facă sisteme fotovoltaice ca să îşi producă singuri energia, dar doar să fie o cheltuială deductibilă, ceea ce mi se pare o idee foarte bună şi am să vorbesc în coaliţie despre acest lucru”, a mai afirmat preşedintele PNL.

Citeste si :  Ludovic Orban, la Timisoara: Cine isi imagineaza ca dosarul evenimentelor din 10 august poate sa mai ramana secret, se insala amarnic.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.