Acasă Politica Politica International Fonduri de 4,8 miliarde euro alocate securitatii pentru o Europa care ofera...

Fonduri de 4,8 miliarde euro alocate securitatii pentru o Europa care ofera protectie

0
Fonduri de 4,8 miliarde euro alocate securitatii pentru o Europa care ofera protectie
Fonduri de 4,8 miliarde euro alocate securitatii pentru o Europa care ofera protectie

In ceea ce priveste urmatorul buget pe termen lung al UE pentru 2021-2027, Comisia propune cresterea substantiala a fondurilor alocate in prezent securitatii – de la 3,5 miliarde la 4,8 miliarde euro.

Avand in vedere caracterul din ce in ce mai complex si international al amenintarilor, fondurile UE pot contribui la crearea unei Uniuni rezistente la viitoarele provocari in materie de securitate si mai bine pregatite pentru a raspunde la situatiile de urgenta. Suma de 2,5 miliarde euro din cadrul Fondului pentru securitate interna (FSI) consolidat este suplimentata cu aproape 1,2 miliarde euro pentru dezafectarea in conditii de mai mare siguranta a activitatilor nucleare in unele state membre si se adauga sumei de 1,1 miliarde euro pentru consolidarea agentiilor UE in domeniul securitatii.

Prim-vicepresedintele Frans Timmermans a declarat: „A se simti in siguranta acasa sau atunci cand merge pe strada reprezinta unul dintre cele mai elementare drepturi ale omului. Europenii se asteapta ca guvernele lor si Uniunea din care fac parte sa le ofere aceasta siguranta. O finantare mai flexibila a securitatii, adaptata la nevoile specifice ale statelor membre, va asigura o mai buna protectie a europenilor, la care acestia au dreptul.”

Comisarul pentru migratie, afaceri interne si cetatenie, Dimitris Avramopoulos, a adaugat: „Atunci cand este vorba de securitatea si siguranta cetatenilor nostri, trebuie sa depunem toate eforturile necesare, iar banii alocati trebuie sa fie pe masura. Acesta este motivul pentru care majoram cu o treime bugetul pentru securitate pentru urmatorii ani, acesta ajungand la 4,8 de miliarde euro. Astfel, ajutam statele membre sa fie mai bine pregatite pentru viitoarele provocari in materie de securitate si situatiile de urgenta neprevazute. Construim o Europa mai sigura si mai rezilienta pentru cetatenii nostri. O Europa care ofera protectie.”

Comisarul pentru uniunea securitatii, Julian King, a declarat la randul lui: „Trebuie sa elaboram un raspuns solid la amenintarile multidimensionale, transfrontaliere si in continua evolutie la adresa securitatii din partea teroristilor si a infractorilor – un raspuns care nu se suprapune cu eforturile statelor membre, ci le completeaza prin asigurarea conexiunilor atat in interiorul UE, cat si in afara acesteia. Propunerea privind un Fond pentru securitate interna consolidat in mod considerabil ofera exact acest lucru – o Europa mai rezilienta ca baza a unei uniuni a securitatii efective si autentice.”

Un Fond pentru securitate interna (FSI) consolidat

Cu toate ca protejarea cetatenilor este, in primul rand, o competenta nationala, Uniunea Europeana are un rol esential in sprijinirea eforturilor statelor membre. Comisia propune astazi mai mult decat dublarea Fondului pentru securitate interna (FSI), care este principalul instrument financiar de sprijinire a statelor membre in domeniul securitatii, de la 1 miliard la 2,5 miliarde euro. Noul fond va include:

un nou set de obiective: FSI consolidat se va concentra asupra a trei noi obiective: (1) intensificarea schimbului de informatii dintre autoritatile UE responsabile cu aplicarea legii; (2) intensificarea operatiunilor comune transfrontaliere si (3) consolidarea capacitatilor de combatere si prevenire a criminalitatii si de abordare a radicalizarii. Acest lucru va sprijini statele membre intr-un mod mai flexibil si mai eficient pentru a isi indeplini obiectivele din cadrul domeniilor prioritare in materie de securitate: lupta impotriva terorismului si a radicalizarii, criminalitatea grava si cea organizata, criminalitatea cibernetica, precum si protejarea victimelor criminalitatii;
o mai mare flexibilitate si un raspuns mai bun in situatii de urgenta: o suma de 1,5 miliarde euro din cadrul fondului va fi alocata statelor membre pentru a le permite acestora sa isi consolideze rezilienta pe termen lung in materie de securitate. Restul de 1 miliard euro va fi rezervat pentru provocari neprevazute in materie de securitate, care sa permita raspunsuri rapide in situatii de urgenta si canalizarea fondurilor catre statele membre care au cea mai mare nevoie de ele;
o mai buna coordonare in cadrul politicilor UE: securitatea este o chestiune transversala si in permanenta evolutie, care necesita un raspuns coordonat din partea UE. FSI consolidat va functiona mai eficient cu alte fonduri ale UE, inclusiv fondurile politicii de coeziune si Orizont Europa, precum si Fondul de gestionare integrata a frontierelor si Fondul pentru azil, migratie si integrare pentru a maximiza eficacitatea raspunsului UE la provocarile in materie de securitate pe toate fronturile;
o dimensiune externa puternica: securitatea este o problema globala si siguranta noastra de zi cu zi depinde de actiunile noastre dincolo de granitele UE. FSI va continua sa sprijine masuri in tarile terte, asigurand, totodata, complementaritatea deplina cu prioritatile si obiectivele generale in materie de securitate interna a Uniunii in aceste tari.
consolidarea agentiilor UE: in afara acestui fond si urmand sa fie prezentata separat, suma de aproape 1,1 miliarde euro va fi dedicata consolidarii in continuare a agentiilor UE in domeniul securitatii – Agentia Uniunii Europene pentru Cooperare in Materie de Aplicare a Legii (EUROPOL), Agentia Uniunii Europene pentru Formare in Materie de Aplicare a Legii (CEPOL) si Observatorul European pentru Droguri si Toxicomanie (OEDT).
Siguranta permanenta a dezafectarii activitatilor nucleare

Programele UE de asistenta pentru dezafectare nucleara (NDAP) urmaresc sprijinirea statelor membre in procesul de lichidare si inchidere a instalatiilor nucleare aflate la finalul ciclului de viata, mentinand, in acelasi timp, cel mai inalt nivel de securitate. Pentru perioada 2021-2027, Uniunea va continua sa asigure un sprijin financiar directionat in mod strict in valoare de 118 milioane euro pentru dezafectarea instalatiilor nucleare din Bulgaria si Slovacia si de 552 de milioane euro pentru cele din Lituania. Alte 348 de milioane euro vor fi alocate pentru dezafectarea si gestionarea deseurilor radioactive din cadrul instalatiilor de cercetare nucleara ale Comisiei Europene, iar 160 de milioane euro vor sprijini actiunile generale de securitate si garantii nucleare.

In cele din urma, Comisia propune de asemenea consolidarea mecanismului de protectie civila al UE prin intermediul sistemului rescEU cu suma de 1,4 miliarde euro – aceasta fiind in plus fata de cele 4,8 miliarde euro pentru finantari viitoare in materie de securitate.

Etape urmatoare

Este esential sa se ajunga rapid la un acord asupra intregului buget pe termen lung al UE si asupra propunerilor sectoriale, pentru ca fondurile UE sa dea rezultate pe teren cat mai curand posibil.

Intarzieri similare celor constatate la inceputul actualei perioade bugetare 2014-2020 ar avea urmatoarele consecinte: 5.000 de practicieni direct implicati, inclusiv educatori, lucratori in domeniul tineretului, ofiteri de politie si personal din centrele de detentie nu ar fi in masura sa faca schimb de experiente in materie de prevenire a radicalizarii; unitatea Europol de semnalare a continutului online (IRU) nu ar fi in masura sa marcheze peste 40.000 de exemple de continuturi online privind extremismul violent de pe platformele de internet; si statele membre nu ar fi in masura sa faca schimb de informatii importante legate de securitate, inclusiv prin intermediul Sistemului de informatii Schengen (SIS), care a fost consultat de 5 miliarde de ori in 2017.

Ajungerea in 2019 la un acord privind urmatorul buget pe termen lung ar asigura o tranzitie fara probleme de la actualul buget pe termen lung (2014-2020), precum si previzibilitatea si continuitatea finantarii, in beneficiul tuturor.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.