După ce am avut un duel al echipelor din Craiova în Liga a II-a, nu e exclus ca pe viitor să vedem o reeditare în prima ligă. FC U Craiova defilează in Liga Doljului iar ca obiect este promovarea in Divizia C . Patronul echipei susţine că are un buget de jumătate de milion de euro.
„Eu sunt foarte mulţumit de echipa noastră, avem mulţi jucători tineri. Avem 13 victorii din 13. Nu avem emoţii pentru a promova în Liga a III-a. Trebuie să ne întărim anul viitor, ca să promovăm la fel de uşor în Liga a II-a. Avem un buget de aproape 500.000 de euro, pe cuvânt de onoare. Avem echipament Adidas, cantonament, mese, deplasări, ne cazăm la hotel, autocar la dispoziţie. Ne respectăm blazonul!
Unii s-au trezit moştenitori peste stadionul făcut din banii românilor. Rotaru se vede stăpân. Se încalcă flagrant legi, cele mai elementare norme ale democraţiei. E ilegal. S-au întâlnit unii şi au făcut un contract privat, pentru a încălca constituţia. E faptă penală! Am făcut fel şi fel de cereri, de când s-a spus că stadionul e gata. Sunt deja 50 de zile de la ultima cerere. Înainte mi s-a spus că nu e gata stadionul. Şi primarul, care e o marionetă a Olguţei Vasilescu, nu-mi mai răspunde. Eu am tot vorbit de acest lucru, dar nimeni nu m-a băgat în seamă. Pe mine m-au dat afară din stadion şi acum vin ei să joace acolo. Este un litigiu pe rol cu fostul Oblemenco, dar nu ştiu când se va finaliza.
Eu n-am bani lichizi. Am tot felul de imobiliare. Acest Rotaru mi-a blocat conturile ca să nu concurez cu el. De patru ani de zile mă blochează acest domn, e de împuşcat! Ei au vrut să preia brandul Unviersitatea Craiova. Parţial au reuşit”, a spus Adrian Mititelu la ProSport LIVE
Views: 0