Fotbal : Brandul “Yellow”, partener al FRF și al naționalelor României în următorii 3 ani

0
185

Federația Română de Fotbal anunță semnarea unui nou parteneriat al cărui obiectiv este sprijinirea tricolorilor în drumul spre performanță.
În următorii trei ani, brandul „YELLOW” va fi partener al FRF și al echipelor naționale de fotbal ale României. Prin semnarea acestui acord, noul sponsor va susține financiar proiectele de dezvoltare a fotbalului în strategia FRF și va furniza produse echipelor naționale și la evenimentele FRF.

„Mă bucur că o companie care a intrat recent pe piața românească, dar cu o foarte bună reputație la nivel european și cu un standard ridicat al calității produselor pe care le oferă, a ales să susțină dezvoltarea fotbalului românesc. Obiectivul nostru este de a oferi echipelor naționale cele mai bune condiții de pregătire pentru performanță, iar cu ajutorul partenerilor noștri reușim să facem acest lucru. Federația Română de Fotbal continuă să fie un partener de încredere pentru mediul de afaceri prin promovarea fotbalului în toată societatea și comunitatea sa”, a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, conform frf.ro .

Rafal Zarzecki, președintele grupului polonez care deține brandul Yellow, a declarat: „Suntem mândri de acest parteneriat oficial și bucuroși să susținem cel mai popular sport al României. Brandul Yellow reprezintă garanția celor mai bune banane premium de pe piață și suntem încrezători că fanii fotbalului cunosc beneficiile unui astfel de fruct sănătos. Putem spune acum că bananele își aduc contribuția valoroasă la viața unui popor sănătos, fericit și de succes – acestea sunt de fapt și gândurile și urările noastre către echipele naționale de fotbal ale României!”.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.