Clujenii au pierdut în runda precedentă, 3-1 pe terenul Rapidului, insuccesul oprind o serie cu patru victorii la rând în campionat. De partea cealaltă, FCU Craiova a continuat şi în această parte de campionat evoluţiile oscilante din ediţia precedentă, în dreptul lor fiind consemnate patru succese şi șase înfrângeri.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de patru ori în principala competiţie internă, de trei ori s-au impus clujenii, iar o partidă s-a terminat cu victoria oltenilor.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 7 noiembrie 2022, CFR Cluj – FC U Craiova 1948 3-1, goluri marcate de R. Janga, Cr. Manea, E. Yeboah, respectiv G. Ganea.
Juan Bauza și William Baeten, indisponibili marți, la partida cu Dinamo din Cupa României, scor 1-1, au reintrat în programul de pregătire al echipei, iar colectivul tehnic condus de Paul Răducan speră să-i poată folosi pe ambii contra clujenilor.
Într-o perioadă în care arbitrajele și delegările din Superligă provoacă dezbateri care de care mai aprinse, FCU Craiova a primit o veste care nu le-a picat deloc bine.
Partida din Gruia il are la centru pe Andrei Chivulete, omul care a întrerupt partida cu Sepsi din ianuarie din cauza scandărilor xenofobe ale propriilor fani.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.
Views: 0