FCU Craiova l-a pierdut pentru aproape tot restul sezonului și pe belgianul Baeten. Mijlocașul a iesit accidentat de Opruț în meciul pierdut aseară la Sibiu (0-1) și azi aflat verdictul medicilor.
„În urma investigațiilor efectuate astăzi, s-a constatat faptul că William Baeten a suferit o fractură de metatarsian la piciorul drept și va fi indisponibil pentru următoarele 45 zile”, se arată în comunicatul de pe pagina de Facebook.
„Hermannstadt joacă și cam dur, ne-au lăsat fără un jucător de mare valoare cum e Baeten pentru noi. O intrare mai puțin obișnuită pentru o echipă care pretinde că joacă fotbal. Asta e viața, nu e prima oară când se întâmplă. Baeten aflăm peste câteva ore, face mai târziu radiografia. În cel mai bun caz va avea fisură, asta înseamnă că două luni de zile nu mai joacă.
Pe final îl mai vedem. Păcat, era într-o formă bună. Și în vizorul unor echipe care s-au interesat de el. E o pierdere grea pentru noi. E și un jucător care joacă bine meciurile cu presiune, nu are emoții. Era un jucător ideal pentru meciul de la Sepsi. O să stea 3 săptămâni cu piciorul în ghips, apoi încă 3 săptămâni ca să își revină.”, a declarat Adrian Mititelu la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI…
Views: 0