GoCab Software, companie care dezvolta si opereaza aplicatii utilizate în servicii de taximetrie, a debutat pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti sub simbolul bursier CAB. GoCab Software este a 22-a companie care vine anul acesta la Bursa, iar listarea are loc în urma derularii unui plasament privat si atragerii de la investitorii din piata de capital a 7,4 milioane de lei.
„Bursa de Valori Bucuresti este locul potrivit pentru antreprenorii care au viziune si au nevoie de mecanisme de dezvoltare si finantare. Echipa GoCab este una tanara, cu planuri mari, si ne bucuram ca a ales Bursa romaneasca drept partener in aceasta directie. Le urez succes in domeniul lor de activitate si sa se foloseasca de noul lor statut de companie listata cu intelepciune si in beneficiul actionarilor si investitorilor”, a declarat Radu Hanga, Presedintele Bursei de Valori Bucuresti.
„Decizia listarii GoCab Software este cel mai important pas facut atat pentru companie, cat si pentru industria de taximetrie din Romania. Suntem prima companie din domeniul taximeriei care face acest pas urias la bursa. Inca de la infiintare, GoCab Software si-a stabilit ca obiectiv integrarea, prin intermediul aplicatiei, a unei game cat mai largi de produse si servicii in beneficiul in principal al clientilor, dar si al soferilor de taxi. Aceasta decizie de listare la Bursa nu face altceva decat sa ne aduca cu un pas mai aproape de obiectivul stabilit. Nu am fost si nu suntem singuri pe acest drum, alaturarea celor 78 de actionari, inclusiv din plasament privat, este lucrul care ne impulsioneaza, dar ne si responsabilizeaza pe mai departe”, a declarat Ninel Macarie , Director General si co GoCab Software.
Plasamentul privat aferent majorarii de capital social s-a derulat in luna august 2021 cu participarea a 57 persoane fizice si 8 persoane juridice. In cadrul plasamentului au fost subscrise 17.278.220 actiuni la un pret de subscriere de 0,43 lei. Plasamentul privat si listarea au fost realizate cu sprijinul BRK Financial Group.
„BRK Financial Group este fondator al GoCab Software, proiect in care a investit incepand cu anul 2019 si pe care l-a sustinut in fazele incipiente, iar acum am asistat GoCab Software din pozitia de Consultant Autorizat in demersurile care au precedat aceasta listare. Ma refer atat la derularea plasamentului privat, in urma caruia GoCab a atras in cadrul unei majorari a capitalului social suma de 7,4 milioane lei, cat si in indeplinirea procedurilor si formalitatilor aferente admiterii la tranzactionare. Aceasta este cea de-a 10-a listare finalizata de catre BRK Financial Group in anul 2021, peste cele mai optimiste asteptari ale noastre”, a declarat Monica Ivan, Director General, BRK Financial Group.
Fondurile atrase in cadrul plasamentului privat vor fi folosite, conform Memorandumului, pentru dezvoltarea aplicatiilor GoCab, prin automatizarea proceselor utilizate in activitatea de taximetrie, precum si pentru promovarea acestora in randul soferilor si a potentialilor clienti.
GoCab Software a fost infiintata in 2019 de BRK Financial Group si patru dispecerate de taximetrie din Bucuresti care au definit conceptul companiei si strategia de dezvoltare. In mai 2020, GoCab a lansat prima sa aplicatie, iar in iulie 2020 produsele dezvoltate de echipa GoCab au devenit disponibile la nivel national. Pana la finalul lunii iunie 2021, aplicatia GoCab fusese descarcata de peste 80.000 de utilizatori si de peste 10.000 de soferi de taxi. Portofoliul de produse si servicii al companiei include in prezent aplicatii destinate atat soferilor de taxi, cat si utilizatorilor finali ai servicilor de taximetrie, inclusiv prima si singura aplicatie de tip ride hailing dedicata exclusiv taximetristilor.
Aplicaţia GoCab este prezenta si in Craiova in cadrul firmei Taxi PMI Craiova.
Daca doresti sa instalezi si tu aplicatia alege de aici :
? Appstore: https://s9.ro/1cxg
? Magazin Play: https://s9.ro/1cd6
Views: 0











