Într-un oraș în care timpul se măsoară în clopote, tramvaie, bulevarde și fațade, există un loc în care timpul are altă unitate de măsură: frunza. Acolo, anotimpurile nu trec pur și simplu — se succed ca niște capitole. O sămânță devine arbore, o alee devine memorie, iar o grădină devine, încet, patrimoniu.
În sud-vestul Craiovei, între străzi care poartă nume de oameni și istorii urbane, se află o lume care pare să fi fost pusă acolo pentru a-i aminti orașului că natura nu este decor. Este știință, memorie, educație și, uneori, refugiu. Este vorba despre Grădina Botanică „Alexandru Buia”, constituită din aproximativ 12 hectare de spațiu verde, chiar în zona centrală a orașului.
O grădină născută dintr-o idee universitară
Povestea Grădinii Botanice începe în anii de după război, într-o perioadă în care Craiova își construia instituțiile care aveau să-i definească pentru decenii profilul academic. Înființarea Institutului Agronomic, în 1948, a creat cadrul pentru dezvoltarea unui învățământ agronomic modern, iar nevoia unei baze de cercetare și de instruire în aer liber a devenit, firesc, tot mai evidentă. În acest context se conturează proiectul unei grădini botanice, legat indisolubil de numele profesorului Alexandru Buia, personalitate importantă a învățământului agronomic românesc și omul care avea să transforme această idee într-o instituție durabilă.
La 29 august 1952, terenul fostului parc „7 Noiembrie – Fântâna Jianu” este repartizat Institutului Agronomic din Craiova pentru realizarea unei grădini botanice publice, moment care constituie una dintre bornele documentare esențiale ale întemeierii sale. Memoriile și documentele administrative ale perioadei arată că intenția nu era aceea de a crea pur și simplu un parc ornamental, ci un spațiu cu o funcție științifică, didactică și educativă bine definită.
Într-o epocă în care universitățile agricole aveau nevoie de terenuri experimentale și de colecții vegetale pentru pregătirea viitorilor specialiști, Grădina Botanică de la Craiova trebuia să fie, în esență, un laborator în aer liber, în care plantele puteau fi observate, comparate, clasificate și studiate în condiții reale.
Fântâna Jianu și memoria unui loc mai vechi decât grădina
Dar locul ales pentru noua instituție nu era lipsit de istorie. Înaintea grădinii botanice existase aici un spațiu cu o memorie proprie, legat de Fântâna Jianu și de vechea geografie a Craiovei, în care apa, livezile și grădinile ocupau un loc important în peisajul orașului.
Fântâna, atribuită lui Hagi Stan Jianu și datată în documentările istorice locale în jurul începutului secolului al XIX-lea, a supraviețuit schimbărilor de epocă și a fost integrată în noua amenajare. Între 1952 și 1954, în perioada organizării grădinii, ea a devenit parte a sectorului destinat reprezentării fitogeografice a Olteniei, ceea ce conferă acestui element de patrimoniu o semnificație aparte: memoria vechiului oraș nu a fost eliminată pentru a face loc instituției moderne, ci a fost absorbită în noua sa identitate.
Este, poate, una dintre cele mai frumoase continuități ale locului, aceea în care o fântână care aparținea Craiovei de altădată ajunge să vegheze asupra unei instituții dedicate studiului viitorului vegetal.
Alexandru Buia, omul care a imaginat grădina ca pe o hartă a lumii
Dar, revenind la Grădina Botanică, în centrul acestei construcții se află Alexandru Buia, profesorul și cercetătorul al cărui nume este purtat astăzi de grădină. Absolvent al Academiei de Înalte Studii din Cluj și doctor în științe, Buia s-a remarcat prin activitatea sa didactică și de cercetare, iar între 1955 și 1964 a fost rector al Institutului Agronomic din Craiova.
Pentru el, o grădină botanică universitară trebuia să depășească statutul unei colecții de plante rare și să devină o construcție științifică în sine, un spațiu în care diversitatea vegetală a lumii să poată fi ordonată și înțeleasă. Din această perspectivă trebuie privită organizarea Grădinii Botanice din Craiova în sectoare dedicate sistematicii, provinciilor floristice ale globului și României, plantelor cultivate, pepinierei, rozariului, serelor și plantelor ornamentale.
Astfel, ceea ce vedem astăzi ca pe un peisaj firesc este, prin urmare, rezultatul unei concepții elaborate, în care botanica, geografia, horticultura și arhitectura peisageră au fost puse în dialog.
O hartă vegetală construită în inima Craiovei
Una dintre particularitățile remarcabile ale grădinii este tocmai modul în care terenul a fost transformat pentru a servi scopului științific: Pentru reprezentarea diferitelor provincii floristice au fost create microreliefuri și macroreliefuri artificiale, prin acumulări de pământ care au permis obținerea unor diferențe de nivel importante și, implicit, crearea unor condiții cât mai apropiate de cele caracteristice unor regiuni geografice distincte.
Este un detaliu care schimbă perspectiva asupra locului. Dealurile, depresiunile, zonele umede și diferențele de vegetație nu sunt doar accidente pitorești ale unui parc, ci componente ale unui proiect în care peisajul a fost modelat deliberat pentru a deveni instrument de cercetare și educație.
Un pârâu traversa terenul de la est la vest, iar relația dintre apă, relief și vegetație a fost valorificată în conceperea ansamblului. Într-o perioadă în care asemenea lucrări presupuneau eforturi tehnice considerabile, amenajarea grădinii poate fi privită și ca o importantă operă inginerească, nu doar ca una botanică.
Dincolo de climă: serele care aduceau tropicele în Oltenia
Ambiția unei grădini botanice nu putea fi limitată la ceea ce climatul local permitea să crească în aer liber. De aceea, serele au devenit o componentă esențială a ansamblului, oferind posibilitatea cultivării și studierii unor plante tropicale și subtropicale, precum și a unor specii care nu ar fi putut rezista condițiilor climatice din sudul României.
Documentele administrative din anii ’60 consemnează lucrările pentru mai multe sere și instalații aferente, ceea ce arată că dezvoltarea infrastructurii botanice a continuat și după perioada de întemeiere. În spatele pereților de sticlă se crea, astfel, o lume climatic diferită, un mic teritoriu exotic în interiorul Craiovei, destinat nu doar fascinației vizitatorului, ci mai ales studiului și aclimatizării.
Pentru studenții și cercetătorii epocii, asemenea spații reprezentau o formă de acces direct la o diversitate vegetală care, altminteri, ar fi rămas departe, în manuale, planșe și descrieri.
Facultatea de Horticultură și laboratorul în aer liber
În 1962, înființarea Facultății de Horticultură la Craiova consolidează legătura dintre universitate și grădină. Din acel moment, valoarea didactică a ansamblului capătă o nouă amploare, pentru că pregătirea viitorilor horticultori putea beneficia de o colecție vie, accesibilă permanent observației și studiului.
Pentru generații de studenți, grădina a devenit un spațiu în care noțiunile abstracte din manuale puteau fi verificate direct în natură. O specie putea fi identificată nu numai după imagine, ci după frunză, tulpină, floare, miros, port și habitat, iar diferențele dintre plante puteau fi înțelese prin observație nemijlocită.
În acest sens, adevărata valoare a grădinii nu a stat niciodată numai în ceea ce putea vedea publicul, ci și în ceea ce se întâmpla în spatele peisajului: activitatea didactică, cercetarea, conservarea materialului vegetal și schimburile cu alte instituții de profil.
Herbarul, memoria discretă a unei lumi vegetale
Există, însă, o parte a Grădinii Botanice care nu poate fi văzută în timpul unei plimbări și care, tocmai de aceea, este cu atât mai importantă pentru patrimoniul științific: – herbarul.
Colecția asociată numelui Alexandru Buia s-a constituit prin acumularea unor fonduri importante, între care se numără și un fond achiziționat de la botanistul Alexandru Borza, de la Cluj. În herbar, plantele își schimbă natura: ceea ce în grădină este organism viu devine, între două file, document științific.
Herbarul oficial al Grădinii Botanice adăpostește o colecție impresionantă de peste 400.000 de coli (specimene) și include eșantioane extrem de valoroase din flora Olteniei, colecții istorice (precum cele ale prof. Alexandru Buia), rarități din flora spontană a României și colecții de schimb internațional (exsiccata).
Dacă grădina este memoria vie a plantelor, herbarul este memoria ei fixată în timp.
Semințele care au plecat din Craiova în lume
O altă activitate definitorie pentru marile grădini botanice a fost schimbul de semințe, consemnat prin cataloagele de tip “Index Seminum”. Prin asemenea schimburi, semințele disponibile într-o grădină puteau ajunge la instituții botanice din alte regiuni și țări, iar colecțiile puteau fi îmbogățite prin material primit din exterior.
Privită din perspectiva prezentului, această activitate poate părea discretă, însă ea reprezenta o veritabilă rețea internațională de colaborare științifică. Semințele circulau între instituții, iar odată cu ele circulau informații, experiență și posibilități de cercetare.
Într-o lume în care plantele nu cunosc frontierele administrative, schimbul de semințe a fost una dintre formele cele mai eficiente prin care grădinile botanice au contribuit la conservarea și studiul diversității vegetale.
2002: numele fondatorului revine în centrul poveștii
La cincizeci de ani de la întemeiere, în 2002, Grădina Botanică primește numele Alexandru Buia. Este un gest de recuperare a memoriei și, în același timp, o recunoaștere a rolului celui care a imaginat instituția și a contribuit decisiv la dezvoltarea ei.
Numele a venit târziu, dar a venit firesc. Pentru că există locuri în care numele unui om nu are nevoie de o placă comemorativă pentru a supraviețui: este suficient ca ideea lui să continue să funcționeze.
La Craiova, ideea lui Buia continuă să crească.
2015–2016: o nouă viață pentru un patrimoniu viu
Lucrările ample de reabilitare din anii ce au urmat au vizat aleile, mobilierul urban, spațiile verzi, lacurile și alte componente ale ansamblului.
A fost reabilitată și Fântâna Jianu, readucând în atenție unul dintre cele mai vechi elemente ale locului, iar spațiul a primit componente noi destinate atât recreerii, cât și activităților cotidiene ale craiovenilor.
În data de 19 septembrie 2016, după lucrările de modernizare, Grădina Botanică „Alexandru Buia” a fost inaugurată oficial.
Pentru oraș, momentul a însemnat mai mult decât redeschiderea unui parc. A însemnat recuperarea unui loc care, timp de decenii, fusese simultan instituție academică, spațiu de cercetare, colecție biologică și refugiu verde pentru comunitate.
Un alt reper al Grădinii Botanice este bustul scriitorului Alexandru Macedonski, realizat de sculptorul Constantin Foamete și inaugurat în 1975. Monumentul a fost reamplasat în incinta grădinii în mai 2021, după restaurare. Legătura cu acest spațiu este una istorică, familia Macedonski deținând în trecut o casă și grădini pe terenul actualei Grădini Botanice.
Patrimoniu, chiar dacă nu este făcut din piatră
Poate că tocmai aici se află adevărata miză a Grădinii Botanice: Când vorbim despre patrimoniu, privirea se îndreaptă instinctiv către clădiri, monumente, palate, biserici și statui. Mai greu ne este să recunoaștem valoarea unui patrimoniu care crește, se schimbă și are nevoie să fie îngrijit pentru a putea exista.
Grădina Botanică este un asemenea patrimoniu viu.
Ea păstrează memoria unei instituții universitare, a unei generații de profesori și cercetători, a unei concepții despre educație și despre raportul dintre om și natură. Păstrează, în același timp, memoria unui loc mai vechi decât propria sa existență, prin Fântâna Jianu, și memoria unor practici științifice care au legat Craiova de rețele botanice din țară și din străinătate.
Valoarea ei nu poate fi redusă la numărul de specii sau la suprafața pe care o ocupă, oricât de spectaculoase ar fi asemenea cifre. Important este ansamblul: terenul modelat, colecțiile, arborii, ierbarul, serele, infrastructura, istoria universitară și relația pe care locul a construit-o cu orașul.
Orașul care și-a făcut din natură o arhivă
Astăzi, un craiovean poate intra în grădină fără să cunoască povestea profesorului Buia, fără să știe când a fost repartizat terenul Institutului Agronomic, fără să fi auzit de “Index Seminum” și fără să-și imagineze că relieful pe care îl vede a fost, în parte, construit cu mâna omului.
Și poate că acesta este unul dintre semnele patrimoniului adevărat: el continuă să fie folositor chiar și atunci când povestea lui este uitată.
Oamenii vin pentru plimbare, pentru umbră, pentru liniște, pentru alergare sau pentru frumusețea unui anotimp. Studenții vin pentru studiu. Cercetătorii vin pentru colecții și material biologic. Copiii descoperă plante pe care până atunci le cunoșteau doar din imagini.
Fiecare vede altceva, dar toți intră în același loc.
O poveste care nu se încheie
În cei peste șaptezeci de ani de existență, Grădina Botanică „Alexandru Buia” a trecut prin mai multe vârste, de la entuziasmul fondator al anilor ’50 la dezvoltarea infrastructurii universitare.
Astăzi, arborii plantați în acea epocă sunt ei înșiși martori ai timpului. Fântâna Jianu păstrează o memorie mai veche decât instituția care a înconjurat-o, iar aleile sunt străbătute zilnic de oameni care poate nu știu că pășesc peste istoria unei universități, a unei discipline științifice și a unei întregi generații care a crezut că educația poate începe, uneori, cu o simplă plantă.
Aceasta este, în fond, povestea Grădinii Botanice „Alexandru Buia”: povestea unui loc în care natura a fost transformată în știință, știința în educație, iar toate acestea, în timp, în patrimoniu. Un patrimoniu care nu stă nemișcat și nu poate fi închis într-o vitrină, pentru că își continuă existența în fiecare primăvară, când orașul înflorește din nou prin el.
Views: 2066
