Guvernul de la Londra investighează creșterile fără precedent la prețul combustibilului

0
234

Guvernul de la Londra a solicitat autorităţii de supraveghere a concurenţei din Marea Britanie să analizeze piaţa de retail a combustibililor pentru a vedea dacă o reducere a taxelor a fost transferată consumatorilor, deoarece preţurile la pompă au atins niveluri fără precedent, transmite Reuters.

Secretarul pentru afaceri Kwasi Kwarteng a declarat duminică că ancheta va afla de ce preţurile combustibililor cresc întotdeauna rapid, dar scad încet.

Preţurile petrolului a crescut la nivel mondial, ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia şi a redeschiderii economiilor după pandemie.

Marea Britanie a redus în martie taxele aplicate combustibililor cu 5 pence pe litru, pentru de un an, într-un pachet de sprijin 5 miliarde de lire sterline (6,2 miliarde de dolari), pentru a uşura povara suportată de populaţie, pe fondul agravării crizei costului vieţii.

Cu toate acestea, preţurile au continuat să crească, iar costul mediu al umplerii rezervorului unei maşini de familie a crescut pentru prima dată la peste 100 de lire sterline, săptămâna trecută, potrivit companiei de date Experian Catalist.

”Britanicii sunt pe bună dreptate frustraţi că pachetul de 5 miliarde de lire nu pare să fi fost întotdeauna transferat la preţurile de retail şi că în unele oraşe preţurile rămân mai mari decât în ​​oraşe similare, din apropiere”, a afirmat Kwarteng într-o scrisoare către şi Autoritatea pentru Pieţe şi Concurenţă (CMA).

El a spus că analiza ar trebui să ia în considerare sănătatea concurenţei pe piaţă, factorii regionali, inclusiv concurenţa localizată, şi orice paşi suplimentari pe care guvernul sau CMA ar putea să îi ia pentru a întări concurenţa. El a cerut un raport iniţial până pe 7 iulie.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.