
Zi decisivă pentru scena politică din România: Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost învestit oficial, după o zi marcată de audieri, vot parlamentar, depunerea jurământului și prima ședință de guvern.
✅ Avize favorabile pentru miniștri
Audierile în comisiile de specialitate ale Parlamentului au început la ora 13:00 și s-au desfășurat într-un ritm alert. Toți miniștrii propuși de premierul desemnat Ilie Bolojan au primit avize favorabile, fără sincope majore, semn că noua formulă guvernamentală a fost agreată de partidele parlamentare.
Guvernul este alcătuit din 16 ministere, având în structură reprezentanți ai principalelor formațiuni politice: PSD, PNL, USR și UDMR. Configurația reflectă o majoritate largă, construită în jurul unui consens temporar pentru stabilitate guvernamentală.
🗳️ Vot de învestitură în plen
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a fost convocat la ora 16:30 pentru dezbaterea programului de guvernare și votul de încredere. După un discurs ferm din partea lui Ilie Bolojan și câteva intervenții din partea opoziției, parlamentarii au votat în favoarea învestirii noului cabinet.
Guvernul Bolojan a fost validat cu 301 voturi pentru și doar 9 voturi împotrivă, ceea ce arată un sprijin parlamentar solid. În contextul incertitudinilor politice din ultimele săptămâni, votul de astăzi a clarificat direcția pe termen scurt a guvernării.
„Este pentru mine o responsabilitate să vin în faţa dumneavoastră ca prim-ministru desemnat. Împreună cu echipa de guvernare, cer astăzi votul de încredere al Parlamentului României, într-un moment decisiv pentru viitorul țării noastre. Mulțumesc președintelui României, Nicușor Dan, pentru încredere!
Mulțumesc partidelor politice care au decis să lase la o parte diferențele dintre ele pentru o misiune comună – aceea de a da României un guvern prooccidental, care să ia măsurile economice necesare pentru a ieși dintr-o situație dificilă și a repune țara pe direcția dezvoltării.
Mă adresez, totodată, cetățenilor României, care așteaptă de la noi o schimbare de mentalitate și de acțiune politică. Le transmit că îmi asum această poziție știind foarte bine situația în care se află România. Îi asigur pe toți cetățenii că reformele și eforturile pentru a readuce România pe cursul de dezvoltare și prosperitate vor începe cu statul și clientela politică.
Nu voi atinge, în această intervenție, aspecte care țin de enumerarea de proiecte și de politici publice. Pentru orice fel de proiecte viitoare, trebuie să ai resurse și o țară stabilă, iar pentru politicile de dezvoltare din anii următori, România trebuie să treacă cu bine prin această perioadă dificilă. Mă voi concentra pe urgențele pe care le avem de gestionat. Dacă acest guvern va primi votul Parlamentului, ca prim-ministru, voi avea trei direcții prioritare: ordine în finanțele publice, bună guvernare și respect pentru cetățenii țării noastre.
În ciuda provocărilor economice, geopolitice și sociale, Guvernul României și majoritatea care îl susține își vor asuma reforme fundamentale ce vor genera performanță în administrație, dezvoltarea României și recâștigarea încrederii și a speranței. Ne vom concentra pe refacerea echilibrului bugetar, absorbția fondurilor europene, continuarea investițiilor, sprijinirea mediului de afaceri și menținerea solidarității sociale.
Așa cum am spus, programul de guvernare este construit pe trei piloni fundamentali:
- ordine în finanțele publice, ca bază pentru evitarea unei crize economice și pentru recâștigarea încrederii investitorilor, a piețelor și a cetățenilor;
- bună guvernare, ca motor al reformei statului, care să asigure o administrație eficientă, responsabilă și adaptată nevoilor actuale;
- respect pentru cetățeni, prin servicii publice de calitate, corectitudine în serviciul public și politici sociale oneste, care încurajează și respectă munca.
Ne asumăm faptul că unele dintre aceste decizii nu vor fi populare, dar trebuie să ținem cont că, în absența acestor măsuri, România ar intra decisiv într-o zonă de nesiguranță fiscal-bugetară, cu riscul să piardă contactul cu direcția europeană a dezvoltării și costuri mari pentru oameni și companii. În schimb, aplicarea măsurilor de reformă a statului va pune bazele unei dezvoltări solide pentru România. În anii următori, avem ocazia să devenim un stat modern, stabil și respectat, atât în plan intern, cât și extern. Totul depinde de voința noastră de a acționa corect, direct și la timp, fără calcule electorale. În fața instabilității externe și a polarizării interne, acest program propune o altă abordare, fără populism, fără improvizație, fără privilegii.
România a fost condusă prea mult timp fără o perspectivă pe termen lung. Asta ne-a costat bani, încredere și timp. Este momentul pentru decizii mature și durabile. Nu le putem lua decât dacă privim cu luciditate unde suntem și înțelegem ce avem de făcut, pentru a nu repeta greșelile trecutului.
Suntem în fața unui test major. Dacă România va continua să se împrumute pentru cheltuieli mult mai mari decât își poate permite, chiar și pentru salarii și pensii, riscăm ca, în viitor, să nu le mai putem plăti deloc. Dacă România va continua să adâncească deficitul comercial și bugetar, riscăm să pierdem cursul de schimb și să pierdem investițiile. Dacă vom continua să menținem reglementări împovărătoare și o administrație ineficientă, riscăm să pierdem oportunitatea fondurilor europene și a relansării economice. Iar dacă vom mai tolera risipa și indolența în sistemul public, vom pierde, pe termen lung, încrederea oamenilor și a partenerilor noștri.
Este clar pentru toată lumea că România nu mai poate merge pe drumul pe care a mers până acum. De aceea, mandatul guvernului pe care îl propun este unul de reformă și reconstrucție, de ieșire din rutină și de recâștigare a direcției corecte. Acestea nu sunt doar niște cuvinte, ele înseamnă schimbări concrete, care încep chiar cu clasa politică și cu administrația publică.
Ordine în finanțele publice
Politica fiscală a României din ultimii ani a fost impredictibilă, contradictorie și, de multe ori, populistă. Aceasta ne-a dus în situația în care ne aflăm acum. Se cuvine să le cerem scuze cetățenilor noștri pentru situația în care a ajuns România. Nu mai trebuie să repetăm greșelile trecutului. Avem un deficit bugetar de peste 9% din PIB, care ne obligă la măsuri urgente și ferme. Continuarea derapajelor fiscale ar aduce România în pragul incapacității de plată. În schimb, refacerea echilibrelor macroeconomice ne va întări și ne va reda încrederea investitorilor. Un stat modern trebuie să-și plătească datoriile, să își respecte angajamentele și să nu își mintă cetățenii. Pentru asta, vom face ordine în cheltuieli și vom impune disciplina bugetară la toate nivelurile administrației. Veniturile bugetare trebuie consolidate fără a afecta competitivitatea și fără a penaliza munca și investiția. Vom combate evaziunea fiscală.
Bună guvernare
Cea mai mare problemă a României nu este lipsa de resurse, ci risipa și lipsa de eficiență. Avem o administrație publică învechită, împovărată de birocrație, dubluri de funcții și de instituții. Ne confruntăm cu lipsă de performanță, ineficiență cronică și instituții scăpate de sub control. Vom începe o reformă a aparatului bugetar printr-un audit funcțional al instituțiilor și o reorganizare administrativă, atât la nivel central, cât și în administrația publică locală. Simplificarea și digitalizarea vor fi o prioritate reală, nu doar declarativă. La fel și descentralizarea. Vom reduce structurile administrative și vom profesionaliza resursa umană. Ministerele nu vor mai fi locuri de sinecuri. Funcția publică va fi condiționată de competență, integritate și rezultate. Doar așa putem reda încrederea cetățenilor în stat.
Vom stabili reguli bune, ce vor duce la comportamente corecte. Investițiile urmează să fie prioritizate și continuate, pentru a asigura condiții de dezvoltare în anii următori.
Respectul pentru cetățeni.
Un stat care își respectă cetățenii este un stat care le oferă șanse egale, care sprijină munca și inițiativa și care nu transformă ajutoarele sociale în dependență; un stat care înțelege că pensia nu este un privilegiu, ci dreptul pentru o viață de muncă; un stat în care ai încredere că examenele sunt corecte. Ne vom concentra pe servicii publice de calitate în educație, în sănătate și în administrație. Vom susține depolitizarea finanțelor, a școlilor și a spitalelor, nu prin pseudoconcursuri, ci prin impunerea unor criterii de performanță și prin aplicarea lor. Vom susține meritocrația și profesionalismul. Vom proteja persoanele vulnerabile și vom combate ferm abuzurile. Reforma pensiilor speciale va fi dusă la capăt.
Dragi colegi parlamentari,
Nu este un moment obișnuit. România are în față o alegere: reformă sau stagnare, responsabilitate sau populism. Vă chem astăzi la un vot de conștiință, pentru un guvern care nu vine cu promisiuni goale, ci cu un mandat de reformă și reconstrucție. Vom greși dacă vom rata acest vot și îl vom trata ca un joc politic. Este o alegere între ceea ce trebuie făcut și ceea ce avem de făcut în continuare.
Vom fi un guvern al deciziilor, nu al vorbelor. Știm că va fi greu, dar avem de partea noastră adevărul, nevoia și voința de a face ceea ce trebuie. România are șansa unei noi direcții. Haideți să nu o irosim!”, a declarat Ilie Bolojan.
🇷🇴 Jurământul la Palatul Cotroceni
La scurt timp după învestitură, premierul Ilie Bolojan și membrii cabinetului său s-au deplasat la Palatul Cotroceni pentru ceremonia de depunere a jurământului în fața președintelui României, Nicușor Dan. Momentul a consfințit oficial începerea mandatului executiv al noii echipe guvernamentale.
Președintele a subliniat, într-un scurt discurs, importanța asumării responsabilității în fața cetățenilor și a făcut apel la eficiență administrativă, reforme curajoase și cooperare instituțională.
🏛️ Prima ședință a guvernului Bolojan
La orele serii, în jurul orei 21:30, la Palatul Victoria a avut loc prima ședință a noului executiv. Potrivit unor surse oficiale, agenda a inclus stabilirea unor măsuri urgente privind bugetul, evaluarea cheltuielilor publice și începutul reorganizării unor structuri guvernamentale considerate ineficiente.
Premierul Ilie Bolojan a declarat în debutul ședinței: „Vreau un guvern care livrează, care reduce birocrația, tăierile de cheltuieli inutile și pune în centrul acțiunii interesul cetățeanului. Nu mai avem timp de pierdut.”
La ședința de la Victoria, Bolojan a fost dur și clar în obiective: „…va fi un guvern de sacrificiu. Pregătiți să demolăm privilegii, sinecuri. Pregătiți să tăiem cheltuieli inutile, ineficiența!”
Nu a tolerat imposibilul: presa a fost introdusă doar pentru câteva minute, apoi invitată să părăsească sala
🔎 Ce urmează?
În perioada următoare, Guvernul Bolojan va trebui să prezinte în detaliu prioritățile legislative, să lanseze un calendar clar de reforme și să gestioneze un buget care necesită ajustări semnificative.
Printre temele așteptate se află:
-
reducerea aparatului bugetar supradimensionat;
-
revizuirea cheltuielilor publice;
-
digitalizarea administrației;
-
relansarea investițiilor cu fonduri europene.
Ziua de 23 iunie 2025 marchează începutul oficial al mandatului premierului Ilie Bolojan. Cu o susținere parlamentară largă și o echipă deja validată, noul guvern are în față o perioadă critică, în care va trebui să transforme promisiunile în acțiuni concrete.
Views: 46