Guvernul Dragnea-Dancila vrea sa renunte la autostrada Iasi-Targu Mures!

0
513
Guvernul Dragnea-Dancila vrea sa renunte la autostrada Iasi-Targu Mures!
Guvernul Dragnea-Dancila vrea sa renunte la autostrada Iasi-Targu Mures!

Vicepresedintele PNL Laurentiu Leoreanu afirma, citand surse din Ministerul Transporturilor, ca Guvernul Dragnea – Dancila ia in calcul sa renunte la autostrada Iasi – Targu Mures, in favoarea unei alte variante de autostrada. ”Asistam la o noua bataie de joc la adresa cetatenilor din Moldova si la o noua dovada de iresponsabilitate si incompetenta din partea Guvernului”, sustine liberalul.

”La nici doua saptamani de la momentul in care parlamentarii PNL au pus pe ordinea de zi la Comisia de Transporturi proiectul de lege privind constructia Autostrazii Unirii si au reusit adoptarea acestuia in unanimitate, observ ca majoritatea PSD-ALDE nu a facut altceva decat sa incerce sa pacaleasca presa. Potrivit unor informatii din interiorul Ministerului Transporturilor, Guvernul Dragnea- Dancila ia in calcul sa renunte la autostrada Iasi-Targu Mures, in favoarea unei alte variante de autostrada. Asistam la o noua bataie de joc la adresa cetatenilor din Moldova si la o noua dovada de iresponsabilitate si incompetenta din partea Guvernului, in conditiile in care Autostrada Iasi-Targu Mures a fost inclusa in Master Planul de Transport adoptat in urma cu doi ani si a fost promisa de PSD locuitorilor Moldovei in campanie electorala, dar nimic nu s-a concretizat”, a declarat Laurentiu Leoreanu.

”La cate pretexte au fost formulate de ministrii PSD ai Transporturilor, inclusiv de Lucian Sova, pentru a nu se apuca de treaba, pana acum eram deja in faza de constructie a autostrazii daca Guvernul dadea dovada de o minima buna-vointa si inteligenta. Cetatenii Moldovei – o parte dintre acestia votanti de buna-credinta ai PSD, transportatorii, mediul de afaceri au primit doar promisiuni mincinoase: ba ca autostrada va fi construita cu bani europeni, ba ca va fi construita in parteneriat public-privat, ba ca nu avem bani, nu o mai facem deloc, avem alta varianta de autostrada. Stati linistiti, nu o construiesc nici pe aceea, o sa se gaseasca alte scuze”, mai spune Laurentiu Leoreanu.

Acesta ii solicita ministrului Lucian Sova sa comunice daca se renunta la constructia Autostrazii A8 Iasi-Targu Mures si si ”inceteze cu sabotarea acestui proiect vital pentru dezvoltarea Moldovei”.

”In acest ritm, in cativa zeci de ani, regiunea Moldovei va fi masiv depopulata pentru ca cetatenii din zona nu au locuri de munca si perspective de dezvoltare. Este obligatoriu sa nu se mai gaseasca scuze pentru constructia Autostrazii Unirii, ci sa se faca studiul de fezabilitate din fonduri europene, urmand ca din 2020 sa trecem la constructia efectiva a autostrazii”, mai spune liberalul.

In 23 octombrie, Comisia pentru Transporturi si Infrastructura din Camera Deputatilor a votat proiectul de lege privind constructia Autostrazii Iasi – Targu Mures, secretarul comisiei, liberalul Marius Bodea, recunoscand ca demersul este „inedit, dar necesar”. Proiectul a fost votat anterior si in Senat, urmand sa fie dezbatut in perioada urmatoare in plenul Camerei Deputatilor.

Proiectul de lege privind constructia Autostrazii Iasi – Targu Mures prevede ca Ministerul Transporturilor sa initieze, in termen de 30 de zile de la intrarea legii in vigoare, procedurile necesare pentru realizarea investitiei.

Asociatiile civice Iesene „Moldova vrea Autostrada” si „Impreuna pentru A8”, care militeaza pentru constructia Autostrazii Iasi – Targu Mures, ii solicita o intalnire liderului PSD Liviu Dragnea, pentru a explica de ce proiectul nu va fi realizat integral din fonduri europene.

Pe de alta parte, cele doua asociatii continua strangerea de semnaturi pentru a forta Guvernul sa inceapa cat mai repede constructia de autostrazi in Moldova, campania fiind declansata la inceputul saptamanii trecute.

Initiatorii actiunii sustin ca infrastructura reprezinta „o conditie obligatorie pentru dezvoltarea durabila economica si sociala a Moldovei si recuperarea decalajului fata de restul tarii”.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.