Guvernul va prelungi plafonarea tarifelor RCA până pe 30 iunie

0
333
Guvernul va prelungi plafonarea tarifelor RCA până pe 30 iunie
Guvernul va prelungi plafonarea tarifelor RCA până pe 30 iunie

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a intrat în circuitul legal o propunere care prevede că tarifele RCA vor fi plafonate până pe 30 iunie, o prelungire cu două luni față de termenul de 31 martie la care expiră actuala plafonare.

„Vă anunț că am publicat în transparență o propunere de prelungire a plafonării tarifelor #RCA până la 30 iunie 2024.
Asta pentru că la 31 martie expiră prelungirea adoptată la finalul lui 2023, când am propus să fie păstrate ca prețuri de referință pentru polițele RCA valorile din 28 februarie 2023, fiind permisă o ajustare a polițelor de 6,8% (echivalentul ratei prognozate a inflației).
Este o soluție temporară, în contextul în care există încă probleme nerezolvate în piața asigurărilor auto, care se traduc printr-o piața caracterizată de un dezechilibru între cerere și ofertă.

Aceste probleme își vor găsi răspunsul odată cu modificările legislației naționale privind asigurările RCA. Până atunci, nu putem neglija riscul la care sunt supuși șoferii când au loc accidente în care sunt implicate vehicule neasigurate.
La 31 decembrie 2023, din 10 milioane de vehicule din parcul național auto, doar 7 milioane erau asigurate. În același timp, datele arată că într-un singur an se produc peste 25.000 de accidente în toată țara.”, a scris marți seară, pe Facebook, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a transmis un set de propuneri de modificare a stabilirii preţului poliţelor RCA, iar 80% dintre acestea vor duce la scumpirea poliţelor cu 30-40%, au afirmat reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), într-un comunicat.

„ASF pregăteşte acum modificări legislative pentru a elimina până şi posibilitatea de a avea reduceri de preţ pentru poliţele RCA. (…) Putem spune că 80% din propunerile actuale de modificare a legii 132/2017 vor duce la creşterea preţurilor pentru poliţele RCA cu 30-40%! Care va fi beneficiul asiguraţilor – aproape 9 milioane de plătitori captivi în legea 132/2017? Toate aceste propuneri vin de la asigurători şi aceştia s-au străduit permanent, în ultimii ani, să le transforme în lege, cu ajutorul conducerii ASF. Le recunoaştem, pentru că le-am mai văzut. Scăderea claselor de bonus este visul lor de a ne arunca direct în malus, astfel încât să nu mai putem cere vreun bonus care oricum nu ni s-a dat absolut deloc în ultimii 7 ani”, afirmă reprezentanţii COTAR.

Potrivit organizaţiei, ASF a transmis un set de propuneri de modificare a stabilirii preţului poliţelor RCA.

„Iată cum vă vor afecta, dacă sunteţi şofer în România: Dacă uitaţi să vă reînnoiţi poliţa RCA în 30 de zile, pierdeţi bonusul (reducererea de preţ) acumulat în decursul anilor. „Nerespectarea continuităţii obligaţiei de asigurare RCA pentru o perioadă mai mare de 30 de zile” – Art. 2, punctul 10, litera e. Concret, dacă aţi reuşit să obţineţi în cel puţin 4 ani de condus ireproşabil o clasă de bonus 8, care presupune o reducere de 50% a preţului la RCA, dar nu vă reînnoiţi poliţa RCA în decurs de 30 de zile de la expirarea acesteia, pierdeţi bonusul (reducerea de preţ de 50%) acumulat în toţi aceşti ani. E valabil şi pentru motociclişti, deşi circulă doar câteva luni pe an, dar ar trebui să plătească RCA şi pentru lunile de iarnă”, susţin reprezentanţii organizaţiei.

Conform COTAR, amenzile de circulaţie vor scădea bonusul acumulat în ultimii ani în care s-a condus fără accidente, fiind luate în considerare „contravenţiile şi sancţiunile aplicate de personalul Poliţiei Române privind încălcarea regulilor pentru circulaţia vehiculelor, care denotă un comportament neadecvat în trafic, ce conduce la un risc ridicat de accidente”.

Views: 59

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.