Handbal : Bogdan Burcea este noul selectioner al nationalei de handbal feminin !

0
513
Handbal : Bogdan Burcea este noul selectioner al nationalei de handbal feminin !
Handbal : Bogdan Burcea este noul selectioner al nationalei de handbal feminin !

Bogdan Burcea, tehnicianul formatiei SCM Craiova, a fost validat, joi, in functia de selectioner al echipei nationale feminine de handbal a Romaniei, a anuntat presedintele Federatiei Romane de Handbal, Alexandru Dedu.

Bogdan Burcea are ca prim obiectiv calificarea Romaniei la JO Tokyo 2020, in urma turneului la care va participa alaturi de Muntenegru (gazda), Norvegia si Kazahstan. Ultima a fost nominalizata de Federatia Internationala in locul Coreei de Nord, retrasa din competitie.

“A fost o sedinta a Comisiei Tehnice feminine in urma Campionatului Mondial si au existat cateva puncte de vedere care au dus la un vot, in sensul in care domnul Ryde sa nu continue ca antrenor principal. Au fost facute si propuneri. Dupa o prima runda de negocieri cu cele patru persoane propuse nu am avut un numitor comun.

Din cauza asta a mai fost o sedinta in care au fost propuse trei persoane … Iar dintre acestea, hai sa spunem ca s-a ajuns la o intelegere cu domnul Burcea, el fiind si votat in numarul cel mai mare de catre membrii comisiei. Mentionez ca o Comisie Tehnica are un rol consultativ in a face modificari la nivelul staff-urilor echipelor nationale.

Procedura corecta si cea care a fost indeplinita este ca un Comitet Director sa ia cunostinta de aceste propuneri si sa le inainteze spre validare si decizie Consiliului de Administratie. Lucru care s-a intamplat. Iar azi Consiliul de Administratie a fost de acord ca Tomas Ryde sa nu mai fie antrenorul nationalei si ca selectioner sa fie Bogdan Burcea”, a spus Dedu.

“Bogdan Burcea isi va alcatui staff-ul, care tinand cont de timpul scurt pana cand echipa nationala va intra intr-un prim cantonament, sa fie validat de Consiliul de Administratie maine printr-un e-mail trimis catre membri. Cam asta este istoria legata de antrenorul echipei nationale”, a adaugat el.

Federatia Romana de Handbal a anuntat, la 6 ianuarie, rezilierea contractului antrenorului principal al nationalei feminine a Romaniei, suedezul Tomas Ryde. Comisia Tehnica a FRH a nominalizat initial pentru aceasta functie patru tehnicieni romani: Bogdan Burcea (SCM Craiova), Florentin Pera (SCM Ramnicu Valcea), Adrian Vasile (CSM Bucuresti) si Aurelian Rosca (ex-Dunarea Braila).

In urma refuzurilor primite de la trei dintre acestia, comisia a propus alte doua nume, Ovidiu Mihaila si Horatiu Pasca, alaturi de cel al lui Bogdan Burcea.

Sursa: Agerpres

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.