Handbal : Florentina Stanciu si Melanie Bak au prefatat meciul dintre SCM Craiova si SCM Râmnicu Vâlcea

0
139

SCM Craiova primește vizita formației SCM Râmnicu Vâlcea în etapa cu numărul 25 din Liga Florilor la handbal feminin. Ultimul joc al echipei craiovene de pe teren propriu din actualul sezon competițional este programat vineri, de la ora 17:00.

Florentina Stanciu si Melanie Bak au prefatat meciul dintre SCM Craiova si SCM Râmnicu Vâlcea in cadrul unei conferinte de presa…

„Echipa este pregătită și am mare încredere că o să ieșim cu trei puncte de pe teren. Este ultimul meci al nostru pe teren propriu și trebuie să dăm tot ce este mai bun din nou, la fel cum le-am cerut de fiecare dată.”, a declarat Antrenorul secund al formației SCM Craiova, Florentina Stanciu

Aflată la penultima partidă în tricoul echipei SCM Craiova, Melanie Bak își dorește o ultimă victorie în faţa fanilor și a ținut să sublinieze faptul că s-a simțit foarte bine la Craiova.

„Ambele echipe îşi vor dori victoria, asta este clar. Noi ne-am pregătit, le-am studiat, iar acum abia aşteptăm să ne duelăm cu ele. Vom da tot ce putem şi în acest meci, dar se poate întâmpla orice. Vâlcea formează o echipă puternică, dar sunt convinsă că putem învinge. Suntem motivate în continuare, chiar dacă unele dintre noi nu vom continua la Craiova. Mereu ne-am dorit să câştigăm toate partidele, să învingem fiecare echipă din Liga Florilor. Acum, mai mult ca oricând, vrem să câştigăm, pentru că jucăm în faţa propriilor suporteri şi este şi ultimul meci din sezon în faţa lor. Vrem să ieşim cu capul sus şi să le aducem o mică bucurie la final de an competiţional.”

„M-am simţit foarte bine în România, la Craiova. Mi-a făcut plăcere să evoluez în Sala Polivalentă şi pot spune că îmi place foarte mult campionatul, echipele. Aici, la Craiova, am învăţat că trebuie să lupt indiferent de situaţie. Această convingere o voi lua cu mine pe oriunde mă va duce viaţa. Sper ca suporterii să vină alături de noi în acest ultim joc, pentru că, în formula asta, va fi ultima dată când vom evolua în faţa lor”, a spus Melanie Bak.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.