Echipa feminină de handbal SCM Craiova primeste azi vizita echipei Gloria Buzău, într-un meci mai mult decât interesant din cadrul etapei cu numărul cinci. Partida de handbal este programată la ora 12.00 in Sala Polivalenta din Craiova.
SCM Craiova ocupă în prezent locul 8, cu 6 puncte, după primele patru etape disputate din actualul sezon al Ligii Naționale iar Buzăul ocupa locul 9, cu doar 3 puncte acumultate până în prezent.
SCM Craiova are deja o victorie in fata celor din Buzau in cadrul Cupei Craiovei cu scorul 34-32.
Ovidiu Mihăilă, antrenorul principal si Dijana Mugosa au prefațat duelul de astăzi.
„Ne așteaptă un meci extrem de dificil, pentru că ele nu sunt într-o poziție comodă, neconformă cu ceea ce se dorește acolo. Noi eram într-o o formă ascenentă, sper ca după pauza aceasta să repornim lucrurile așa cum le-am lăsat. Trebuie să avem mai multă atenție pentru a putea câștiga. Sper ca fetele să se ridice la așteptările suporterilor și ale noastre. Să intre în teren cu atitudine, determinare și să arătăm că acest spirit pe care încercăm să-l construit aici va domina în fiecare sală” , a declarat Mihăilă la conferința de presă premergătoare acestei partide.
Partida va fi arbitrată de bucureștenii Teodor Șerbu și Andrei Vasilescu, iar observator din partea Federației Române de Handbal a fost delegat A.Ion (București).
Views: 34