SCM Craiova vine după două victorii importante în campionat, contrat așteptărilor, contra celor de la Gloria Bistrița și Dunărea Brăila. Rapidul este lider în campionat, cu doar o singură înfrângere la activ.
SCM Craiova întâlnește Rapid București, în etapa cu numărul 12 din Liga Florilor.
„Rapid are jucătoare foarte cunoscute, foarte valoroase. Va fi un meci foarte greu, dar ne pregătim bine în vederea în celei de a treia victorie consecutivă. Va fi un joc cel puțin la fel de greu ca celelalte două. Respectăm adversarii și mai ales acum când Rapid este în fața CSM-ului din București.
Va fi o partidă plină de încrâncenare. Trebuie să ne batem și să învingem, indiferent cine stă în fața noastră. Sperăm să avem un public numeros să ne susțină.
Trebuie să scoatem un rezultat bun în meciul de sâmbătă, nu ne gândim la altceva”, a spus Costin Dumitrescu la conferința de presă.
Meciul dintre SCM Craiova și Rapid București se va disputa sâmbătă, de la ora 18:00, în Sala Polivalentă.
Galeria Vivien revine in Sala Polivalenta alaturi de SCM Craiova. Din pacate regulile impuse de autoritati nu permite ca spectacolul sa fie complet dar ne asteptam la o atmosfera incendiara.