In Sala Polivalentă din Craiova, SCM Craiova a reusit sa o invinga pe Gloria Bistrița cu scorul de 25-24, cu un gol marcat la ultima fază de Dijana Mugoša.
Spectatorii din Polivalenta au avut unul dintre cele mai memorabile meciuri din ultima perioada iar victoria echipei antrenate de Ovidiu Mihăilă au demonstrat ca se poate lupta de la egal la egal cu marile forțe din România.
Gloria Bistrita a fost cea care a inscris prima data dar si cea care a stabilit scorul pauzei. Echipa antrenata de Florentin Pera a avut un avans de 3 goluri la ultimul fluier al primei reprize.
In repriza secunda SCM Craiova a revenit mai montate de la cabine astfel ca la mijlocul reprizei au restabilit egalitatea la 21.
Gloria Bistrita a inscris apoi la 2 goluri dar finalul a apartinut echipei antrenate de Ovidiu Mihăilă.
Mugosa a interceptat o pasa iar cu poarta goala a reusit sa stabileasca scorul final.
La finalul acestei partide SCM Craiova urca pe locul 6 cu sanse reale la o participare in cupele europene avand in vedere ca sunt doar 2 puncte in spatele echipei Gloria Bistrita.
Craiova: Zoqbi de Paula, Risovic – Gomes da Rocha 6 (1 din 7 m), Mugosa 4, Blazevic 4, Pascan 3, Popescu 3, Joao 2, Nikolic 2, Iskit Caliskan 1, Bojicic, Micijevic, Tudorică, Dzaferovic. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.
Bistrița: De Arruda, Măzăreanu – Delgado 6, Fujita 4, Kirdiasheva 4 (3 din 7 m), Ostase 4, Mbengue 4, Tamires 1, Dincă 1, Nusser, Bazaliu, Bucur, Arcos, Nocun. Antrenor: Florentin Pera.
Aruncări de la 7 m: 1/4 – 3/3
Eliminări x 2 min: 3-5
Ovidiu Mihăilă și Florentin Pera au avut scurte reactii fata de partida in aceasta seara.
Views: 52