Handbalistele de la SCM Craiova au pornit cu dreptul în noua ediție a Ligii Naționale de Handbal Feminin invingand la limita echipa CSM Slatina, scor 31-30. Prima partida din Liga Florilor a fost si debutul pe banca tehnică pentru noul tehnician al Craiovei, Ovidiu Mihăilă.
Scorul putea sa fie altul dar contributia arbitrilor a fost una destul de importanta iar echipa din Slatina a incurcat handbalul cu sporturile de contact.
Au fost cateva interventii care nu au fost sanctionate de catre arbitri iar fetele antrenate de Ovidiu Mihăilă au avut ceva probleme medicale.
Partida a început cu un moment de reculegere pentru handbalista Iryna Glibko, cea care a decedat la mijlocul săptămânii precedente după o „luptă“ intensă cu boala.
Inceputul a fost echilibrat iar oaspetele au deschis scorul ca apoi gruparea din Banie sa revina.
SCM Craiova a reusit totusi sa se impuna pana la pauza chiar daca echipa antrenata de Ovidiu Mihăilă a ratat ocazii importante de a inscrie.
De menționat că în prima parte a întâlnirii s-au irosit o mulțime de ocazii, de ambele părți chiar. Atât jucătoarele de la SCMU Craiova, cât și de la CSM Slatina au ratat din poziție unu la unu cu portarul, dar și din situații iminente de gol. În cele din urmă, la cabine s-a intrat cu un avantaj de două goluri, scor 16-14.
În partea secundă, fetele antrenate de Ovidiu Mihăilă au început mai agresiv și s-au desprins puțin pe tabelă. În minutul 45, diferența era de trei goluri, scor 27-24, doar că, Slatina a revenit incredibil în joc și chiar a și preluat conducerea cu patru minute înainte de final.
SCM Craiova a marcat imediat două goluri și a trecut din nou în față. CSM Slatina nu a mai avut forța să revină, cu toate că în ultima secundă a avut șansa să obțină un punct după o aruncare de la nouă metri,dar meciul s-a încheiat în uralele publicului, scor 31-30.
Pentru echipa antrenata de Ovidiu Mihăilă urmează un duel în deplasare, la Cisnădie, săptămâna viitoare. De partea cealaltă, CSM Slatina va primi vizita campioanei CSM București.
Views: 7











