Horoscop 2018 – Previuni complete pentru zodia Sagetator

0
844

Horoscop 2018 – Previuni complete pentru zodia Sagetator 1Horoscop 2018 Sagetator – În a doua jumătate a anului 2018, se vor confrunta cu capacitatea de a-şi depăşi limitele, în special cele dintre ei și cei apropiaţi – parteneri de viaţă, iubiți, foşti sau foste, parteneri de afaceri sau prieteni.

După aproape 10 ani de stres, provocări, rupturi, cutremure psihologice şi insecuritate, 2017 a fost o trambulină spre revenire. E ca şi cum s-au înscris într-un club de elită, au plătit taxele şi acum sunt membrii cu drepturi depline.

Nu mai trebuie să facă față provocărilor anterioare. Multe semne – Rac, Balanţă, Capricorn se confruntă cu fenomenul opus, cu ceea ce Săgetătorii s-au confruntat deja.

Horoscop 2018  Sagetator. Pentru că au trecut prin multe, multe teste, Săgetătorii sunt acum în poziția de a-i ajuta pe alții să treacă prin ele. Lecţia de viaţa nu a fost pedeapsă, ci i-a învăţat cum să primească iubirea adevărată și ce rol trebuie să joace în viață.

Asemenea unui atlet, face antrenamentul pentru viaţă și concurează pentru el însuşi, ca să îşi dovedească valoarea. Mulţi dintre ei au fost marginalizaţi, dar iată că a venit momentul să îşi ia revanşa!

  • Stăpânul semnului – Jupiter
  • Culoarea specifică – roşu, oranj, bej
  • Metalul caracteristic – cositor
  • Cristalele semnului – Acvamarin, Ametist, Calcedonie, Chihlimbar, Citrin,
  • Cristal de stâncă, Lapis Lazuli, Malachit, Onix, Piatra
  • Lunii, Piatra sângelui.

Horoscop 2018  Sagetator – Oportunităţile

Jupiter în Scorpion, în Casa a 12-a, a lucrurilor ascunse, a secretelor, continuă să îi ajute să facă mai mulți bani, le sporește contactele, intuiția și iubirea fizică, până pe 8 noiembrie 2018. Să nu fie surprinși dacă cineva îi ajută, dacă cei veniți în control pe ei îi trec cu vederea dar nu și firmele învecinate.

Chiar dacă nu i-au interesat jocurile bursiere pînă acum, s-ar putea să descopere piaţa bursieră şi să evolueze fulminant datorită alegerilor intuitive pe care le fac, transformându-i peste noapte în vedete.

Companiile cu un statut social de tipul vânzărilor en-detaille care comercializează bunuri de larg consum, sunt cel mai bun pariu. Talentul cu care îi ajută pe cei care au nevoie de serviciile sau de produsele lor le va fi întors atunci când nici nu se gândesc.

Ziua de 18 iunie este o zi incredibil de bună, de puternică şi le poate schimbă radical viața, deoarece ar putea primi o moștenire, o scutire de impozit, un termen favorabil de plată la un credit sau o amânare a unei datorii către o rudă apropiată, potentă financiar, să investească într-un teren sau alt tip de proprietate sau de a primi un bonus neașteptat din investițiile anterioare. Sentimentul de iubire este profund, minunat și intens acum. Alte două zile favorabile pentru fuziuni de toate tipurile sunt 12 aprilie și 18 mai.

Un concediu sau o vacanţă în străinătate ar putea fi posibilă după 8 noiembrie, când Jupiter intră în Săgetător şi în Casa 1 a personalităţii şi a felului cum se percep pe ei. Iubeşte călătoriile şi ar putea dori să cumpere o poliță de asigurare pentru călătorii anuale, pentru a profita de unele oportunități minunate de transport.

Unii nativi Săgetător ar putea lucra în publicitatea offline sau online, în timp ce alţi Săgetători vor avea noroc în chestiuni juridice, cu condiția să nu-și forțeze norocul. Alţii ar putea decide să se întoarcă înapoi la studii şi să termine ceea ce au început, fie să-şi dea licenţa, fie să facă un masterat sau pur şi simplu să facă a doua facultate.

Cei care lucrează în turism sau industriile adiacente s-ar putea bucura de o vacanță romantică în preajma datei de 16 octombrie, când datorită unui program de fidelizare vor reuşi să facă excursia pe care o doresc de mult timp. Partenerii ar putea să le facă o surpriză plăcută pe 18 mai sau după 15 septembrie, când fie îi vor duce într-un loc de vis, fie vor decide să se căsătorească.

Este indicat să nu se aventureze la drum sau să amâne călătoriile lungi după data de 8 noiembrie. În schimb, perioada este excelentă pentru a rezolva chestiuni de natură juridică.

Horoscop 2018  Sagetator – Provocările

La începutul anului, Saturn este în Casa a 2-a, a banilor proveniţi din muncă proprie. Această poziție nu este una ușoară pentru nativii Săgetător, care trebuie să înveţe multe lucruri despre sine şi pe când cred că au intrat pe făgaşul normal, să se pomenească în situaţia de a afla cine ştie ce secrete, pe care mai trebuie să le şi păstreze.

Vor trebui să se gândească bine înainte de a deschide gura. Nu este o poziţie bună nici pentru cineva aflat în poziţie de conducere dar nici pentru ceilalţi care nu au funcţii.

Sfatul meu este să-şi ţină gura, mai ales dacă este vorba despre probleme care pot afecta fericirea unora, încrederea sau sursele de subzidenţă ale altora. Nu vor intra în graţiile nimănui dacă vor proceda după cum au obiceiul, să spună lucrurilor pe nume şi tranşant; dimpotrivă oamenii nu vor mai avea încredere în ei.

Ironia sorţii este că pentru acest semn, rescunoscut pentru capacitatea lui de a înţelege lucrurile rapid, acum nu sunt conştienţi de asta şi pot deveni proprii lor duşmani, dezvoltând dependenţe de alcool sau de sex – site-urile porno sunt acum luate cu asalt, faţă de jocurile de noroc sau de cumpărăturile on-line.

Sau dacă ei nu sunt implicaţi în aşa ceva, cunosc persoane apropiate care trăiesc în promiscuitate morală dar afişează o mască de om de casă sau de bun samaritean şi care îi oripilează pe Săgetători.

Cu toate acestea, poziţia aduce şi unele perspecteive nesperate. Deoarece calendarul social a fost destul de încărcat în ultimii ani, nu le va fi greu să se degreveze de multe din aceste probleme, ca să respire niţel mai lejer.

Vor fi invitaţi la diverse evenimente, vor avea în continuare prieteni, dar chiar dacă trăiesc toate acestea, se pot simţi stingheri şi dezarmaţi în faţa multor întrebări, după cum la fel de bine, se pot simţi după un asemenea eveniment ca după o noapte de chef şi care, vor avea senzaţia că le va afectă sănătatea într-un fel sau altul.

Aşa că vor reflecta la alegerile pe care le au de făcut și pot primi oricând un sfat de la cei mai în vârstă și cu experiență. Mai poate fi vorba despre o ranchiună din trecut, de care se eliberează în cele din urmă, și iartă. Alţi Săgetătorii şi aici vorbim despre doamne, află, ceea ce bănuiau de ceva timp, şi anume că sunt însărcinate, fapt care va schimba radical priorităţile.

În alte situaţii, au petrecut ultimii doi ani și vor mai continua să petreacă cea mai mare din 2018, cu teama de a nu le fi furate ideile unui proiect la care lucrează şi care nu este încă gata să vadă lumina zilei.

Din păcate, Saturn nu le dă prea multă energie, așa că vor trebui ca, periodic, să se odihnească și să se relaxeze. Altfel, Saturn, care guverneaza procesul de îmbătrânire, îşi va face simţită prezenţă prin apariţia primelor riduri şi a firelor albe.

Cât timp Saturn se va afla în mişcare retrogradă, între 18 aprilie şi 6 septembrie, factori neprevăzuți îi pot obliga să ia o pauză sau să reflecte care este drumul lor în viaţă.

Este stresant să ştii că toate grijile lumii apasă pe umerii lor, aşa că cel mai bun lucru este ca, dacă ştiu vreun locşor unde pot mânca bine, să se relaxeze și să se bucure de masa, să se refugieze acolo periodic.

Horoscop 2018 Sagetator – Familie , dragoste și relații

Interesul faţă de familie și problemele casei vor varia în funcție de planetele care tranzitează Casa a 4-a. Neptun, planeta răspunzătoare de spiritualitate, este stăpânul acesteia. El reprezintă nevoia unei persoane de a se apropia de Dumnezeu, de aprofundare a conştiinţei şi dezvoltării spirituale.

Astfel, pentru nativii Săgetător , creșterea spirituală, conștientizarea şi sentimentul de uniune cu Divinul pot veni prin intermediul familiei și dinspre responsabilitățile familiale.

Acesta este terenul de antrenament pentru ei. Probleme de familie nu sunt ceea ce par a fi. Ele sunt doar un mod de a atrage atenția lor. Adesea, ele pur și simplu îi cheamă la meditație și rugăciune. În cazul în care această atitudine şi-a atins obiectivul, problemele se rezolvă de la sine.

Neptun este, de asemenea, planeta intuiţiei. Astfel, Universul le ridică nivelul de vibraţie, prin intuitia care sporeşte rezolvând sau anticipând problemele legate de casă și de familie.

Majoritatea problemelor pot fi rezolvate cu ajutorul intuiției, acolo unde logica normală, psihologia de bază și personalizarea socială nu au nicio putere. Numai inspirația aduce puterea de a transcende lucrurile. Intuiţia le-a fost principalul instructor.

Răspunsul la un acces de furie tot cu furie, este doar o cale de a face lucrurile mai rele decât sunt. Trebuie aşteptat ca lucrurile să se calmeze înainte de a explica poziția lor.

Astfel, o parte din misiunea nativilor Săgetător în 2018 este de a-i educa, cu calm și fără patimă, pe acei membri ai familiei care au nevoie de aceasta.

Dacă se insuflă ideea de spirit de echipă familiei, oferind însă libertate maximă fiecărui membru în parte, atâta timp cât acesta nu este distructivă pentru ei sau pentru alții, drumul spre fericire este parcurs mai mult de jumătate.

O zonă foarte importantă de viață, dar complexă și amăruie, continuă şi în acest an, căci Saturn va reveni în perioada retrogradări în casa a 1, a personalităţii, în opoziţie cu Casa a 7-a, casa căsătoriei. Acest lucru sugerează o restructurare a vieții de cuplu şi a iubirii.

Multe cupluri îşi vor reordona priorităţile în urma testelor pe care le-au avut de trecut. De asemenea, sunt testate prieteniile şi asocierile. Dacă până mai ieri se aruncau cu capul înainte într-o relaţie, Saturn a pus capăt acestui lucru. Există o nevoie interioară de a fi prudenți în dragoste, o nevoie de a se concentra asupra relațiilor de calitate, mai degrabă decât pe cantitate.

În 2018, la fel ca anul trecut, vor avea de învățat că dragostea nu este o continuă luna de miere, că aduce poveri, obligații și responsabilități. Multi dintre Săgetătorii romantici vor fi înclinaţi să revizuiască definiția iubirii. 2018 este anul în care vor învăţa să-şi facă datoria faţă de familie chiar dacă anumite sacrificii dor dar este cea mai înaltă formă de iubire.
Cei singuri vor fi atraşi de oameni care îi pot ajuta financiar.

Trăiesc sentimentul că viața socială nu trebuie să fie doar distractivă, ci trebuie să servească unui scop practic. Mulţi nativi se vor transforma în adevăraţi alpiniști sociali şi vor cultiva relații cu oameni puternici, alţii vor merge mai departe şi vor încerca să combine afacerile cu viața socială, iar unele căsătorii pot fi, mai de grabă, rodul unui aranjament de afaceri decât o contopire emoţională.

Pluto în Casa a 2-a, a banilor proveniţi din muncă proprie, arată la prima vedere că dorinţele lor sunt intense și din convingere dar această armonizare nu este chiar atât de simplă precum pare. Interesele financiare ale Săgetătorilor cât și ale partenerului său și mai ales modul în care banii sunt cheltuiți și administraţi, se pare că vor fi o permanentă sursă de conflict. Deci, este de reamintit că există întotdeauna calea de mijloc. Celor care doresc să se căsătorească le-aş sugera să aştepte a doua parte a anului.

Horoscop 2018 Sagetator – Finanţele şi cariera

Casa a 2-a a banilor munciţi, este foarte puternică, odată pentru că acolo se află Pluto, apoi pentru că ea este stăpânită de Saturn.

Mulți nativi cu un Pluto puternic în Casa a 2-a, au suferit de timpuriu privațiuni legate de bani. Experiența include modele comportamentale și relații financiare disfuncționale cu care s-au confruntat încă din copilărie. Unii părinţi s-au folosit de bani pentru a controla și a-şi lega copiii de ei şi nu a fost vorba despre generozitate.

Nu contează cât de confortabil se descurcă financiar o mamă, de exemplu, dar dacă poate să-şi ajute copilul cu bani, o va face, indiferent de motiv, chiar dacă aceştia percep, uneori, ajutorul ca pe un mod de a-i umili. De multe ori, gestul mărinimos nu este altceva decât o modalitate de a păstra controlul.

Pluto împarte, din punct de vedere financiar, oamenii în două categorii: cei care au bani şi cei care nu au, în funcţie de rolul pe care ei aleg să îl joace în relații. Cei care au bani sunt, de obicei, compulsivi atunci când doresc să facă bani pentru a putea să îi controleze pe ceilalţi, mai ales în relațiile apropiate.

Alţii au învățat să folosească banii pentru a cumpăra iubirea sau, cel puțin, pentru a evita abandonul. Astfel de oameni, de obicei, nu sunt motivaţi să-şi facă o carieră dar sunt motivaţi ​​să facă bani, ceea ce poate echivala tot cu controlul.

De multe ori le displace modul în care îşi câştigă banii, dar asta nu îi împiedică să muncească până la epuizare pentru a-i face, mai ales dacă nu au posibilitatea materială să ofere ceva substanţial partenerului, familiei sau prietenilor.
Saturn este stăpânul planetar al Casei a 2-a şi tinde să fie conservator în materie de bani.

Pe de altă parte, nativii Săgetător trebuie să abordeze problema veniturilor proprii, pe termen lung. Saturn bine aspectat arată capacitatea nativilor Săgetător de a-şi eşalona veniturile pe termen lung și oferă o abordare disciplinată şi prudentă când se pune problema investiţiilor.

Bogăția se construiește încet și treptat. În general, nu își asumă riscuri financiare, cu excepția cazului în care acestea sunt luate în calcul și bine acoperite. Deşi Săgetătorii sunt recunoscuţi pentru norocul lor, averea și liberul arbitru în ce priveşte cheltuielile se datorează lui Saturn, secretul din spatele averii lor.

Ei nu devin stăpâni pe propriile venituri decât atunci când adoptă unele atitudini saturniene; amprenta acestuia se regăseşte şi la nivelul Casei a 8-a, care se împarte între semnul Gemenilor şi a Racului, unde câștigurile din 2018 stau sub semnul comunicarii.

Abilitățile de comunicare, darul vorbirii, cunoștințele și informațiile, joacă un rol important în câștigurile lor. În multe cazuri, acest lucru se valorizează în domenii cum sunt marketingul, tranzacționarea, cumpărarea și vânzarea, iar altele în cele ce ţin de predare, de scris și de cursuri, de investiții în mass-media, telecomunicații și transport. Astfel, după cum spuneam mai devreme, un parteneriat de afaceri este probabil în 2018.

Banii vin din abilitățile sociale ale nativilor Săgetător, din crearea de rețele și contacte sociale. Prietenii buni sunt ca banii în bancă deși aceştia nu vor apărea în orice bilanț. Prietenii și contactele sociale par a sprijini obiectivele lor financiare și oferă oportunități de dezvoltare.

Mulţi Sagetători vor câștiga bani de pe urma căsătoriei, când soțul/soţia prosperă și vor fi foarte generoşi cu ei. Toate acestea arată schimbări pe termen lung în viața lor financiară. Greşelile financiare sau așteptarea, sunt relevante în măsura în care pot fi corectate, cum ar fi de exemplu litigiile, divorţul sau procesul cu un fost partener de afaceri.

Jupiter este în Casa a 12-a până în noiembrie, ceea ce sugerează că datoriile făcute sunt foarte uşor de rambursat; de asemenea, este un an bun pentru a ieși din datorii sau pentru a refinanța unele împrumuturi. Cei care au idei bune vor atrage cu ușurință investitori externi sau capital din afară pentru finanţarea proiectelor personale. Problemele fiscale se rezolvă şi ele cât ai bate din palme.

Cei implicaţi în diverse forme de asigurări sau de redevențe vor avea succes dar pot fi implicaţi şi în conflictele dintre valorile spirituale și cele materiale. Oportunitățile de a face bani vin în conflict cu morala sau cu mentalitatea lor, în special cu noţiunile de bine și rău.

Vor trebui să ia decizii dure dacă vor ca lucrurile să fie bine făcute. În general, Săgetătorii ştiu să facă avere, au idei, au energia și talentul de a face paradisul aici, pe Pământ şi cu toate acestea, simpla avere nu le este de ajuns, traiul confortabil este mic și nesemnificativ pentru ei.

Pentru ca Săgetătorii să atingă adevăratul lor potențial trebuie să-şi dezvolte abilitățile manageriale și organizatorice. Ei trebuie să învețe să stabilească limite, pentru a-şi atinge obiectivele căci rare ori vom vedea o persoană că trece de la zdrenţe la luxul orbitor peste noapte.

Acesta este un proces lung şi dificil pentru ei. Ca şi Leii, doresc să realizeze avere și succes rapid și impresionant dar trebuie să fie conștienți, mai întâi, că optimismul fără acoperire poate duce la asocieri financiare nerealiste și pierderi dezamăgitoare.

Dar, niciun semn zodiacal nu își poate reveni la fel de repede ca Săgetătorul, însă nici nu resimt atât de dureros aceasta revenire ca și ei. Săgetătorii trebuie să fie lăsați să meargă pe drumul lor pentru a-și materializa viziunea, trebuie să lucreze practic și eficient.

Sagetatorii sunt şi mari gânditori. Banii, faima, farmecul, prestigiul, aprecierea publică și un loc în istorie ni-l dorim cu toții. Ei aleargă, de multe ori, după aceste obiective. Unii le ating, alţii nu, depinzând de tema natală a fiecăruia.

Dar dacă nativii Săgetător doresc să atingă statutul public și profesional, ei trebuie să înțeleagă că aceste lucruri nu sunt conferite pentru a spori ego-ul cuiva, ci este o recompensă pentru serviciu în slujba omenirii. Spun asta deoarece ego-ul Săgetătorilor este uriaş şi, de multe ori, pe bună dreptate, au de ce să fie mândri.

Dacă doresc aprecieri publice vor trebui să lase puţin de la ei, să devină mai umili și modeşti, fără a cădea însă în capcana lepădării de sine. Totodată, trebuie să învețe, să stăpânească detaliile vieții, care îi pot eluda uneori .

La locul de muncă sunt harnici şi îşi doresc ca şefii şi colegii lor să observe acest lucru; sunt de încredere și se bucură de numeroase provocări.

Cu nativii Săgetător este ușor de lucrat și îşi ajută colegii atunci când au nevoie. Contribuie la îmbunătăţirea mediului de lucru prin idei inteligente sau metode noi de lucru, care să mulţumească pe toată lumea. De fapt, căuta poziții provocatoare pentru carieră dar care să le dezvolte şi intelectul, chiar dacă trebuie să lucreze din greu pentru a reuși.

Funcționează bine sub supravegherea altora, deși prin natura lor, ei ar trebui mai degrabă să supravegheze și să-şi crească astfel, sfera de influență.

Horoscop 2018 Săgetător – Ce ar putea să îmbunătăţească

Viața socială și atitudinile sociale în general, par a avea mare nevoie de îmbunătățiri în acest an. Au de-a face cu multe conflicte și cu o mulțime de situaţii ambivalente, despre care am discutat deja. Le este greu să se concentreze pe eforturile de transformare personală atunci când atenția le este distrasă de alte persoane.

Mai mult, este greu să arate o imagine a noului om care doreşte să devină, când soțul/soţia, iubitul/iubita ori prietenii neagă tocmai acea imagine. Într-un fel, trebuie să fie suficient de puternici pentru a face acest lucru și pentru a-şi menține popularitatea.

Cum suneam mai sus, valorile materiale și practice sunt acum implicate în atitudinea lor faţă de dragoste. Acest lucru are avantaje şi dezavantaje. Nu este nimic în neregulă cu viaţa lor socială, dar dacă oamenii simt că banul este motivul lor unic de a fi, îi pot izola cu uşurinţă. Valorile ca inima şi dragostea nu poate fi înlocuite de bani.

Din fericire, Saturn se va asigura că evenimentele ce vor urma vor dezvalui cine sunt și de ce sunt ceea ce sunt, aşa că nu trebuie decât să fie pregătiţi să salute şi dezamăgirile şi deziluziile, ca apoi să aibă revelaţia binecuvântării.

Aceste revelații le vor permite să acţioneze pe o bază mai realistă. Iertarea este o mare artă, chiar dacă nu vor avea prea mult succes social şi sigur vor exista şi dezamăgiri.

Iertarea nu este doar murmurul câtorva cuvinte; ea vine dintr-o înțelegere profundă a poziției și circumstanțelor de acţiune ale celeilalte persoane. Vor vedea că iertarea este ceva spontan și natural. Iertându-i pe alții se iartă pe sine.

Teamă excesivă ar putea fi, de asemenea, o problemă în relație în 2018. Prudenţa este normală şi bună, până la un moment dat. Dar supraprotecția excesivă sau testarea permanentă a iubirii celuilalt i-ar putea împiedica, cu siguranță, să-şi manifeste dragostea.

Horoscop 2018 Săgetător – Sănătate

Deși Pluto şi Saturn îi stresează uneori, planetele în semne de foc și de aer sunt aliaţii lor. Mai mult, după 1 august Jupiter se mută şi el în linia de apărare și schimbă echilibrul de putere în favoarea lor iar sănătatea și vitalitatea se vor îmbunătăţi vizibil.

Deoarece Casa a 6- a, a sănătăţii, nu este o casă care să ridice probleme până după 15 aprilie, când Uranus va intra acolo pentru 7 ani, tendința nativilor Săgetător va fi de a ignora acest domeniu.

Chiar dacă nu se văd semne de boală în tema natală, ar fi o greșeală să nu ia măsuri preventive. Poate acum ar trebui să se acorde sănătăţii mai multă atenţie. Pluto este în Capricorn din 2008 și va fi acolo încă mulți ani de astăzi înainte şi trimite aspecte bune spre semnul Taurului, în care cade Casa de sănătate. Nativii Săgetător continuă reinventarea propriei persoane și transformarea corporală și a imaginii.

Procesul a început în urmă cu mulți ani și este încă în plină desfășurare. Asistăm la o reformulare, exterioară şi interioară, a conceptului interactiv cred în mine dar cred şi în tine, precum şi a tendinţelor de redefinire pe care le prezintă lumii.

Acest tip de muncă are nevoie de autoconcentrare intensă, în scopul de a se îmbunătăți pe sine.

Dar procesul de auto-transformare se desfășoară lent iar soţului/soţiei sau iubitului/iubitei ar putea să nu le placă locul pe care li le-au rezervat în cadrul acestuia și ar putea opune o oarecare rezistență, ceea ce va încetini şi mai mult lucrurile.

Pluto vrea transformare personală profundă, nu doar schimbări cosmetice, superficiale. Astfel, mulți dintre Săgetători au fost și încă ar putea fi, la dietă, au urmat sau urmează o serie de proceduri de detoxifiere pe bază de plante, iar unii chiar au făcut sau vor suporta o serie de intervenţii chirurgicale cosmetice, pentru a-şi modela corpul aşa cum îşi doresc.

Acest lucru este normal, doar că Saturn aflat în semn opozabil, ar putea indica faptul că majoritatea costurilor acestor lucrări ar putea fi achitate cu greutate sau cu întârziere. Pluto în semn de pământ arată un îndemn la a elimina excesul corporal, modul de viaţă vicios, precum şi obiceiurile alimentare proaste. Repet, este un an bun pentru pierderea în greutate la cei care o doresc.

Chiar dacă vor avea nevoie de serviciile unui profesionist, vindecarea va merge mult mai repede și mult mai ușor ca în alte dăţi. Venus, în calitate de stăpână a sănătăţii, are în vedere forma, în speţă, şoldurile şi rinichii. Sănătatea va fi îmbunătățită prin menținerea acestor părți ale corpului în formă.

Masajul şoldurilor şi a feselor ar trebui să se facă în mod regulat; nu le-ar strica nici un masaj al coapselor. Activitatea rinichilor poate fi consolidată în mod natural prin reflexologie, masaj corporal, kinetoterapie, presopunctura, acupunctura sau exerciţii Reiki.

Deoarece Venus este o planetă personală, rapidă, şi nevoile de sănătate sunt așijderea, inclusiv terapiile care funcţionează cel mai bine pentru ei, vor varia de la o lună la alta.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.