Hotărâri de Guvern: Prefecţi şi subprefecţi eliberaţi din funcţii. Daniela Barbu este noul prefect al judeţului Dolj!

0
128

Guvernul a aprobat, miercuri, o serie de hotărâri care vizează eliberarea din funcţii a unor prefecţi şi subprefecţi şi totodată, noi numiri în funcţii de prefecţi în judeţe precum Ilfov, Bacău, Dolj, Iaşi şi altele.
Miercuri, au fost eliberați prin aceste hotărâri de guvern, prefectul judeţului Bacău, Tudoriţa Lungu, prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, al judeţului Dolj, Nicuşor Roşca, și cel al judeţului Ilfov, Daniel Tudorel Zamfir.

De asemenea, Executivul a aprobat eliberarea din funcţia a subprefectului de Dolj, Adrian Flavius Sirop a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Totodată au fost făcute noile numiri în funcţiile de prefecți.

Bogdănel Lucian Gabriel a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Bacău, Barbu Gheorghiţa Daniela este noul prefect de Dolj, Marin Constantin a fost numit prefect al judeţului Ialomiţa, Cojocaru Petru Bogdan a fost numit prefect al judeţului Iaşi, Neculae Simona este noul prefect al judeţului Ilfov.

Fostul prefect Tudoriţa Lungu a fost numit în funcția de subprefect al judeţului Bacău, Emilian Pavel este numit subprefect al judeţului Bihor, Lucian Pătraşcu este subprefect de Braşov, Cucu Sebastian este subprefect de Covasna, Popescu Mariana Venera este subprefect de Dolj.

Fostul prefect, liberalul Nicuşor Roşca, a devenit subprefect, iar celălalt post de subprefect de Dolj a revenit Venerei Popescu (Asociația Macedonenilor din România), susținută de PSD. Prin hotărâre de Guvern, a fost revocat din funcţia de subprefect şi Flavius Sirop (PNL).

Marian Grigoraş este numit subprefect de Iaşi, Costin Alexandru Ojog – subprefect de Ilfov, Floreanu Cosmin – subprefect de Olt şi Călin Florentina a fost numită subprefect al judeţului Vâlcea.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.