Huawei a depus o cerere de inregistrare pentru un nou sistem de operare in Europa

0
Huawei a depus o cerere de inregistrare pentru un nou sistem de operare in Europa
Huawei a depus o cerere de inregistrare pentru un nou sistem de operare in Europa

Huawei se confrunta in continuare cu incertitudini in privinta relatiei cu SUA si a accesului la versiunile licentiate ale sistemelor de operare Android si Windows. Compania chineza lucreaza de cativa ani la propriul sistem de operare si a facut pasi importanti in dezvoltarea sa.

Cel de-al doilea producator de telefoane cel mai mare din lume a depus recent o cerere de marca oficiala la Oficiul pentru Proprietatea Intelectuala al Uniunii Europene, incercand sa inregistreze numele „Harmony” pentru sistemele de operare mobile si de calculator.

Cererea este datata 12 iulie 2019 si este in curs de examinare.

Cererea mentioneaza atat „sistemele de operare mobile”, cat si „sistemele de operare pe computer”, deci suna ca o platforma software cuprinzatoare sau cel putin una care imparte acelasi nume.

Compania, care se afla prinsa intr-un razboi comercial intre China si SUA, a inregistrat la inceputul anului un sistem de operare numit HongMeng in China, care ulterior s-a dovedit a fi pentru device-uri Iot.

Eforturile accelerate ale Huawei de a-si construi propriile sisteme de operare de rezerva vin intr-un moment in care gigantul chinez de telecomunicatii intentioneaza, de asemenea, sa disponibilizeze sute de angajati la subsidiara sa de cercetare Futurewei Technologies, potrivit Wall Street Journal.

Din punct de vedere istoric, telefoanele care ruleaza cu alternative la sistemele Android – Firefox, Samsung Tizen, Ubuntu Touch si Windows Phone nu s-au descurcat bine.

Dar, seful Huawei ramane increzator in sansele companiei sale pe piata, indiferent de rezultatul pe termen lung al actualului razboi comercial dintre SUA si China.

In urma cu o saptamana, CEO-ul Huawei, Ren Zhengfei, a declarat, intr-un interviu pentru revista franceza Le Point, ca sistemul de operare mobil al companiei va fi mai rapid decat iOS si Android, dar ar putea sa nu fie la fel de performant cand vine vorba de aplicatii.

Daca Huawei nu va avea permisiunea sa utilizeze Android, efectele ar fi dezastruoase pentru companie, deoarece utilizatorii telefoanelor sale nu vor mai avea acces la magazinul Google Play, de unde pot descarca aplicatii. In schimb, consumatorii ar trebui sa gaseasca alte modalitati de instalare a aplicatiilor preferate.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.